CALAMITĂȚI/ Ploile și grindina au provocat distrugeri în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele au pătruns pe stradelele satelor
Apele au pătruns pe stradelele satelor

Ploaia puternică și grindina din ultimele zile au provocat numeroase pagube în mai multe localități din țară.

Populația din satele raioanelor Leova, Cantemir, Cahul, Anenii Noi, Călăraşi şi Ştefan Vodă au avut de suferit cel mai mult din cauza precipitațiilor de joi și vineri, potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE).

În satele Cuporani și Tigheci din raionul Leova, șase case de locuit au fost inundate, 25 de beciuri și 9 fantani s-au umplut cu apă, iar 78 de păsări s-au inecat. În același raion, 40 de hectare plantate cu grâu au fost inundate. La pomparea apei din beciurile şi gospodăriile inundate au fost antrenate 15 persoane cu 2 unităţi de tehnică din cadrul SPCSE.

În satul Stoianovca, din raionul vecin Cantemir, din cauza ploii torențiale și revărsării râului Tigheci au fost inundate 7 gospodării, 4 beciuri, 5 hectare de grădini și o porțiune a traseului Cahul-Cantemir de circa 50 metri.

Cei de la Situații Excepționale au fost nevoiți să ridice pe traseu un dig de protecție pe o lungime de circa 80 metri și înălțimea de 1 metru. Și asta pentru a nu permite apei să se reverse peste un lan de grâu.

Au fost afectate de asemenea culturi agricole din satul Moscovei, raionul Cahul, localitățile Maximovca și Chirca, raionul Anenii Noi, Păulești, raionul Călărași și Copceac din raionul Ștefan Vodă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite