Bărbatul care a violat fetița de la Soroca și-a recunoscut vina. Vezi ce le-a spus polițiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Așa arată violatorul de 27 de ani
Așa arată violatorul de 27 de ani

Detalii noi în cazul fetiţei de patru ani de la Soroca, violată de un tânăr de 27 de ani. Potrivit oamenilor legii din localitate, bărbatul ar fi asfixiat copila.

Poliţia informează că Artur P. şi-a recunoscut vina. „A mers la faţa locului unde a povestit în detalii ce a făcut. El spune că a urmărit-o pe mama micuţei până în drum. Apoi a intrat în casă. Fata era pe pat. I-a pus mâna la gură, apoi a violat-o", a spus Valeriu Rogojină, comisarul raionului Soroca.

Tânărul reţinut pentru violarea fetiţei de 4 ani: „Nu sunt vinovat!"

Ieri, Ministerul de Interne informa că fetiţa ar fi decedat în urma unei hemoragii interne. „Deocamdată nu ştim cauza precisă care a provocat decesul victimei. Medicii legişti se vor expune în curând, fie că e vorba de asfixiere, fie că e vorba de hemoragie internă", a mai precizat Valeriu Rogojină.

Luni seara, mama copilei, Cristina B. (28 de ani), a petrecut cu doi prieteni. După ce au terminat mâncarea şi băutura, femeia împreună cu unul dintre bărbaţi a tras o fugă la magazinul din apropiere. Între timp, micuţa Rima a rămas în grija tânărului Artur P., de 27 de ani. Revenită acasă, Cristina şi-a găsit fiica dezbrăcată, în sânge, fără suflare.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite