Banca Națională a Moldovei avertizează: „Plasarea banilor în piramida MMM comportă riscuri mari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a Moldovei (BNM) face apel către public să dea dovadă de prudenţă, deoarece plasarea mijloacelor băneşti în „MMM-2011" comportă riscuri majore de pierdere, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Şefii Băncii Naţionale au convocat o şedinţă cu participarea reprezentanţilor Procuraturii Generale, a Centrului Anticorupţie şi ai băncilor comerciale. Bancherii şi oamemii legii au discutat despre intensificarea activităţii ilegale a piramidei financiare „MMM-2011" de atragere a depozitelor sau echivalentelor acestora de la populaţie, dar şi cum poate fi stopat acest proces care contravene legii.

De asemenea, a fost remarcată lipsa identificării sursei mijloacelor băneşti depuse şi a utilizării lor ulterioare, care reprezintă o încălcare a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Reprezentanţii instituţiilor de resort şi ai băncilor comerciale au precizat necesitatea aplicării măsurilor de precauţie sporită faţă de tranzacţiile sus-menţionate, cu informarea, conform legislaţiei, a Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor, se mai arată în comunicat.

Între timp, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a declarat că săptămâna viitoare va înainta în Parlament o iniţiativă legislativă prin care să fie interzisă activitatea piramidelor financiare. După adoptarea legii, activitatea de construcţie a piramidei financiare va fi considerată ca activitate ilegală, iar cei care vor încălca legea vor fi pedepsiţi penal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite