Autobuzul groazei: Un mort şi 61 de răniţi într-un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TRAGEDIE O femeie a murit şi alţi 61 de oameni au ajuns la spital, în Chişinău şi Criuleni, după un grav accident rutier. Un autobuz ticsit cu muncitori, tocmiţi de o firmă de prelucrare a nucilor, s-a răsturnat ieri dimineaţă pe şoseaua Chişinău-Dubăsari.

Tragedia a avut loc la ora 6.45, între satele Zăicana şi Hruşova din raionul Criuleni. Nu mai puţin de 61 de oameni dintre cei aproape 100 care erau duşi cu autocarul la muncă de firma „Prometeu-T" au ajuns la spital.

Mai citește:

Trei orfani lăsaţi de „autobuzul groazei"

Din „autobuzul groazei", în spital de Sărbători

„Am început să răcnim de spaimă"

Unul dintre pasageri, o femeie de 49 de ani, a murit în drum spre Spitalul de Urgenţe din Chişinău. Şocaţi, oamenii abia îşi mai pot aminti despre momentul în care maşina s-a răsturnat într-un şanţ adânc de peste trei metri. Ironia sorţii, tragedia rutieră s-a produs la marginea unui cimitir.

„Am căzut unii peste alţii"

„Câteva secunde după ce ne-am răsturnat s-a făcut linişte de mormânt. Eram şocaţi. După aceea, toţi am început să răcnim de spaimă şi durere. Am ieşit care şi cum am putut, pe ferestre sau pe uşi", a mărturisit Svetlana Done, una dintre pasagerele care a ajuns la Urgenţe. Femeia s-a ales cu lovituri la cap şi a fost internată. „Când ne-am răstrurnat s-a auzit o bubuitură. Toţi am căzut unii peste alţii. Scaunele s-au rupt. După asta nu mai ţin minte nimic. Mi-am pierdut cunoştinţa şi am ajuns la spital", a şoptit, de pe targă, Elena Gherciu, o altă victimă.

Pasagerii care au reuşit să iasă pe picioarele lor din autobuzul groazei au sărit imediat în ajutorul celor răniţi. I-au scos din maşina avariată şi i-au târât din râpă pe marginea şoselei. Coşmarul a durat şi când maşinile salvării şi ale poliţiei au ajuns la locul accidentului. Pentru a fi salvaţi mai repede, o parte dintre oameni au fost duşi la Urgenţe în Chişinău cu ajutorul unor maşini de ocazie.

Şoferul: „Sunt în stare de şoc"

Unul dintre cei răniţi este Nicolae Lisnic, şoferul autocarului. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani s-a ales cu răni grave la cap, dar a refuzat spitalizarea după ce a primit primele îngrijiri medicale. „Sunt în stare de şoc. Lăsaţi-mă în pace! Îmi amintesc doar că era gheţuş mare pe stradă. Nu mai ştiu sigur dacă drumul era presărat cu nisip", a declarat bărbatul pentru „Adevărul".

Medicii din tot spitalul s-au mobilizat

Medicii de la Spitalul de Urgenţe din Chişinău, care au fost nevoiţi să se mobilizeze în câteva minute pentru a salva cele 61 de vieţi, spun că situaţia a fost una fără precedent. „Cinci pacienţi sunt la Reanimare. Restul sunt internaţi cu multiple fracturi, contuzii, în toate secţiile spitalului. Foarte mulţi sunt în stare gravă şi necesită intervenţii chirurgicale de urgenţă. Am fost nevoiţi să luăm personal medical din toate secţiile săpitalului pentru a face faţă situaţiei", a declarat Liviu Vovc, directorul instituţiei.

Angela Iacubov, 19 ani, pasageră:
„Nu aveam contract de muncă la firmă. Mă plăteau «la negru» cu doi lei pe kilogramul de miez de nucă decojit."

Tudor Slănină, Director administrativ „Prometeu-T":
„N-am ce să vă spun despre accident.Eu nu sunt PR manager al acestei firme."

O gravidă rănită
Femeia care şi-a pierdut viaţa în teribilul accident este Lidia Sandu, în vârstă de 49 de ani, din satul Hârtopul Mic, raionul Criuleni. Totodată, medici au reuşit cu greu să o stabilizeze pe cea mai gravă dintre victime, o tânără de 29 de ani, din satul Hârtopul Mare, internată la terapie intensivă, la Spitalul de Urgenţe. Printre răniţi se află şi o tânără de 24 de ani, gravidă în 28 de săptămâni, care a fost transferată de la Urgenţe la Centrul Republican pentru Ocrotirea Sănătăţii Mamei şi Copilului din Capitală. Medicii au declarat seara trecută că starea copilului şi a mamei este stabilă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite