Aproximativ 8.000 de pachete de ţigarete au fost reţinute la vama Leuşeni-Albiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La postul vamal Leuşeni - Albiţa, colaboratorii vamali şi grăniceri au anihilat trei tentative de trecere ilegală a circa 8.000 de pachete de ţigarete de diferite mărci comerciale.

Țigaretele aveau timbre de accize ale Republicii Moldova și au fost descoperite într-un automobil, condus de un tânăr, în vârstă de 25 ani, originar din Călăraşi. Colaboratorii vamali au depistat produsele de tutungerie, ascunse în portbagajul, aripile din spate, în rezervorul pentru combustibil precum şi alte spaţii ale automobilului care erau construite într-un mod special pentru scoaterea frauduloasă a produselor de contrabandă din Moldova.

Tânărul a recunoscut că a aceeptat să traverseze frontiera contra sumei de 50 de euro, iar imediat după părăsirea zonei de control vamal al postului vamal Albiţa, automobilul urma să fie preluat de alte persoane necunoscute. De asemenea, acesta a susţinut că nu ştia nimic despre ţigările disimulate în automobilul condus. Pe piaţa neagră a Uniunii Europene acest lot de ţigări ajunge sub suma de circa 20. 000 de euro. Alte două cazuri de tăinuire a produselor de tutungerie au fost înregistrate aproximativ peste cinci ore la acelaşi post vamal.

În urma controlului vamal, colaboratorii postului vamal Leuşeni -Albiţa au descoperit camuflate într-un autoturism, circa 600 de pachete de ţigări, iar alte 1.500 de pachete de ţigarete au fost depistate într-un camion, mai exact, în două cauciucuri de rezerve, amplasate în lada laterală a remorcii. Pe cele trei cazuri au fost întocmite trei procese verbale, iar autoturismul, care avea modificări structurale în scopul scoaterii frauduloase a produselor de tutungerie de contrabandă a fost reţinut de către colaboratorii vamali.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite