Ambasadorul Americii în Moldova: „Alegerile repetate din ţară i-au făcut pe oameni să-şi cunoască politicienii "

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţia aparţine lui Asif Chaudhry, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova şi a fost făcută în timpul unei vizite efectuate la Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova unde acesta a vorbit despre relaţiile bilaterale dintre Moldova şi America.

„Instabilitatea polică afectează dezvoltarea economică a ţării. Foarte mulţi investitori aşteaptă stabilitate în Moldova. Nu am o soluţie pentru această problemă, dar există o soluţie în limita contituţiei", a afirmat Asif Chaudhry.

În cadrul discursului adresat studenţilor, ambasadorul american a menţionat că alegeririle repetate din Republica Moldova sunt o problemă care are consecinţe contituţionale, dar totul depinde de parlamentarii şi liderii politici din ţara noastră.

Totuşi, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a menţionat că în acest moment, Moldova nu se află într-o criză politică găsind un aspect pozitiv al alegerilor repetate din ţara noastră. „Nu consider situaţia dată o criză politică deaoarece aceasta are loc atunci când cineva acţionEază împotriva contituţiei. Este o parte a procesului democratic, care uneori nu este atât de frumos. Uitaţi-vă la lucrul pozitiv, acest proces electoral a contribuit la faptul că oamenii cunosc cine este Filat, Ghimpu şi Lupu", a spus Asif Chaudhry, ambasadorul Americii în Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite