A devenit general fără să facă măcar o zi de armată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Baliţchi a primit gradul de general pentru că "aşa prevede legislaţia"
Tudor Baliţchi a primit gradul de general pentru că "aşa prevede legislaţia"

Directorului general al Serviciului Vamal Tudor Baliţchi i-a fost conferit gradul de general-maior al Serviciului Vamal. Decretul a fost semnat de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la solicitarea premierului Vlad Filat.

Noul grad ia fost acordat chiar în ziua în care proaspătul general a împlinit vârsta de 35 de ani.

Alina Şargu, ofiţer de presă al Serviciului Vamal, a precizat că lui Tudor Baliţchi i-a fost acordat acest grad pentru că "funcţia de şef al Serviciului Vamal presupune ca aceasta să fie ocupată de o persoană cu un asemenea grad".

Potrivit ofiţerului de presă, Tudor Baliţchi a avut gradul de colonel, în care a fost avansat încă în anul 2010. Până a ajunge şef la Vamă, Tudor Baliţchi nu a avut nici un grad, iar potrivit unor surse nu a făcut nici măcar o zi de armată.

Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Nicolae Timofti, a declarat că decizia de conferire a acestui grad a fost adoptată în baza unei adresări din partea premierului Vlad Filat.

Amintim că pe timpul guvernării comuniste şi Feodosia Furculiţă, ajunsă peste noapte şefă a Vămii a primit gradul de general de la Vladimir Voronin.

Tudor Baliţchi a ajuns în funcţia de director al Vămii în anul 2009, după ce anterior a administrat afacerile din România ale premierului Vlad Filat.

PRECIZARE Tudor Baliţchi este acţionar la patru firme

GALERIE FOTO Demnitari cu fermă sau schimb valutar. Vezi ce afaceri mai au miniştrii moldoveni

Şeful vămilor este acţionar la cel puţin patru companii din țară. El deţine 30% din acţiuni la casa de schimb valutar „Euro Schimb" din Chișinău, o treime din Vademecum şi 10% din Lanteon-Lex, unde este partener de afaceri cu Corina Bodiu, şef de direcție la Agenția pentru Reglementare în Comunicaţii, tot ea soţia secretarului general al Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite