ARHIVELE COMUNISMULUI Eugen Coca, acuzat post-mortem de fascism

Compozitorul Eugen Coca este autorul imnului RSSM

Într-o scrisoare anonimă, cunoscutul compozitor basarabean a fost învinuit că a colaborat cu regimul fascist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Eugen Coca a fost unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori basarabeni ai secolului al XX-lea. Este autorul imnului de stat al RSS Moldoveneşti, pentru care a primit titlul onorific de artist emerit. A decedat în 1954, la Chişinău. În 1968, în contextul înrăutăţirii relaţiilor sovieto-române şi a luptei împotriva naţionalismului, este învinuit post-mortem de colaborare cu regimul fascist. Ce i se imputa, mai exact, muzicianului?

EDUCAŢIA ŞI CARIERA
Eugen Coca s-a născut la 3 aprilie 1893 în satul Cureşniţa, judeţul Soroca, în familia renumitului lăutar Costache Coca. La numai 12 ani, devine violonist în orchestra de muzică populară condusă de A. Poleacov (1905-1908), timp în care studiază vioara cu profesorii T. Grama şi I. Finkel. În anii următori este violonist în Orchestra Simfonică din Eupatoria, la Teatrul de Operă din Kostroma şi în trupa lui S. Zimin din Moscova. Înainte de a reveni la Chişinău, studiază sub îndrumarea profesorilor Tall din Moscova şi Malişevski din Odesa.

În perioada interbelică, când Basarabia face parte din statul naţional român, a fost violonist în Orchestra Simfonică „George Enescu" din Iaşi (1919-1925), continuându-şi studiile la Conservatorul Unirea din Chişinău, pe care îl absolveşte în 1926. S-a remarcat prin creaţii muzicale originale, printre care „Pasărea Măiastră ", „Prinţul Ionel şi lupul năzdrăvan", simfonia 1 şi 2, baletul „Florile Micuţei Ida", comediile muzicale „Semnalele de pe planeta Marte"şi „În ţara canibalilor". În 1935 devine membru al Societăţii Compozitorilor Români, este profesor de armonie, teorie şi compoziţie la Cetatea Albă, Chişinău şi alte oraşe din România interbelică. Între 1934 şi 1940 este violonist în Orchestra Radio Bucureşti.

RĂMÂNE LA CHIŞINĂU DUPĂ OCUPAŢIE
După ocupaţia sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940, mulţi intelectuali, preoţi şi învăţători s-au evacuat peste Prut, de teama represaliilor NKVD-ului. Eugen Coca rămâne însă la Chişinău, sperând că nu va fi terorizat de poliţia politică, întrucât nu se implicase în politică în perioada interbelică. În timpul războiului (1941-1944) va locui tot în capitala Basarabiei, în casa din strada Alexei Mateevici, nr. 97 (azi demolată). Nu va face politică nici în această perioadă şi îşi va face în continuare meseria.

Va fi remarcat de sovietici în 1944, după a doua ocupaţie a provinciei dintre Prut şi Nistru, când Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Moldovei a decis să creeze imnul de stat al RSSM. Prin concurs, Eugen Coca a fost desemnat să compună melodia, fiind susţinut şi de Emilian Bucov, autorul versurilor. Dincolo de meritele sale incontestabile de muzician, acest eveniment îl va propulsa în panteonul compozitorilor sovietici moldoveni şi îi va garanta o viaţă relativ liniştită sub regimul comunist. Dar, aşa cum li se întâmpla în acea perioadă multor intelectuali cu educaţie „peste hotare", sabia lui Damocles va atârna permanent şi deasupra sa.

„S-A ÎNCHINAT OCCIDENTULUI"
Chiar dacă Eugen Coca fusese apreciat pentru că a compus imnul RSS Moldoveneşti, pentru care a primit titlul de artist emerit în 1946, cariera şi chiar viaţa sa sunt în pericol doi ani mai târziu. În contextul jdanovismului, a luptei cu influenţele străine în cultura şi ştiinţa sovietică, Comitetul Central al PCUS adoptă numeroase hotărâri menite să canalizeze atenţia oamenilor de artă spre„prietenia" dintre popoarele URSS. Şi dacă la nivel central a fost dat semnalul de a găsi „duşmani", autorităţile din teritoriu urmau să identifice neapărat pe cineva şi printre oamenii de creaţie locali.

Principalul „ţap ispăşitor" a fost în RSSM nimeni altul decât Eugen Coca, găsit vinovat de „tendinţe formaliste" în creaţia sa, de „prosternare în faţa Occidentului" şi de „neglijarea patrimoniului cultural rusesc", aşa cum stipulează hotărârea Biroului Politic al CC al PCM din 11 aprilie 1948. Cu alte cuvinte, compozitorul era învinuit că se inspiră prea mult din muzica românească şi cea din Vest, ceea ce era o „crimă" pentru cultura sovietică în contextul declanşării campaniei ideologului CC al PCUS Andrei Jdanov.

Contestarea şi mai dură a personalităţii şi lui Eugen Coca va veni însă după aproape 15 ani de la moartea sa, când i se va incrimina colaborarea cu fasciştii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

UN ANONIM INVIDIOS
În 1968, în contextul evenimentelor din Cehoslovacia, relaţiile dintre România şi Uniunea Sovietică cunosc o deteriorare progresivă, după declaraţiile critice ale lui Nicolae Ceauşeşcu la adresa Moscovei, inclusiv referitor la chestiunea basarabeană. În acest context, în RSSM este reevaluată activitatea mai multor oameni de cultură basarabeni care şi-au făcut cariera înainte de 1940 în România. Sub incidenţa acestei revizuiri cade şi Eugen Coca, care este învinuit post-mortem de colaborare cu autorităţile fasciste în 1941-1944.

Într-un denunţ anonim care parvine la CC al PCM se menţionează că Eugen Coca n-ar merita locul pe care îl ocupă în istoria RSSM. Numele lui fusese acordat unei străzi din Chişinău (acum în sectorul Buiucani), precum şi şcolii medii muzicale din Chişinău, iar graţie strădaniei fiicei sale, Margarita Pincevschi, la 11 iunie 1968 a fost inaugurată şi o placă comemorativă pe faţada casei unde a locuit compozitorul în ultimii ani de viaţă.

După detaliile pe care le înşiră, autorul denunţului pare a fi un om foarte bine informat. Acesta era fie un funcţionar de stat sau de partid de rang mediu, care nu-şi permitea să semneze scrisoarea, fie un compozitor, probabil etnic neromân, care era invidios pe cariera lui Eugen Coca. Pârâtorul considera grav faptul că această locuinţă îi fusese acordată defunctului compozitor şi dirijor de către autorităţile române, în 1941. La fel de inacceptabil pentru denunţător era „lipsa de patriotism sovietic" al muzicianului, care a preferat să rămână la Chişinău în vara lui 1941, refuzând să se evacueze împreună cu Armata Roşie. Coca mai era acuzat că a obţinut o educaţie burgheză în România interbelică. De locul nemeritat, după părerea cârcotaşului anonim, pe care îl avea Eugen Coca, s-ar fi făcut vinovată fiica acestuia, Margarita, funcţionari din Ministerul Culturii şi poetul Emilian Bucov, fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România interbelică.

ETICHETE IDEOLOGICE
Din motive necunoscute deocamdată, CC al PCM nu a dat curs acestui denunţ şi nu a iniţiat o anchetă pentru a verifica informaţiile vehiculate de autorul anonim. Probabil, a contat statutul lui Eugen Coca de cel mai mare compozitor moldovean sovietic, mai ales că era autorul imnului RSSM. Este de remarcat, însă, că orice persoană care a locuit pe teritoriul Basarabiei în perioada interbelică şi în anii 1941-1944 putea fi învinuită de colaborare cu fasciştii.

Şi azi urmaşii comuniştilor sovietici folosesc adesea această etichetare ideologică faţă de adversarii lor politici, referindu-se, de regulă, la cei care se identifică drept români sau vorbesc limba română. Până şi în Parlamentul de la Chişinău asistăm la perpetuarea acestui stereotip, ceea ce este inacceptabil şi condamnabil, aşa cum egalarea poporului rus cu ideologia comunistă ar fi o nedreptate faţă de ruşi şi ar echivala cu o afirmaţie xenofobă, contrară valorilor europene.