Arhivele comunismului. A fost demis pentru că tolera „duşmanii poporului“

Protejat de nomenclatura locală, Nicolae Coval, predecesorul lui Brejnev la şefia Partidului Comuniştilor din RSSM, şi-a pierdut în 1950 funcţia, dar a scăpat de închisoare.

Nicolae Coval s-a născut la 19 decembrie 1904, în orăşelul Camenca. A absolvit Institutul de Agronomie din Odesa, în 1929, după care a lucrat agronom în diferite colhozuri din raionul Kotovski, fosta RASSM, până în 1940. După ocuparea Basarabiei de către URSS în 28 iunie 1940 şi crearea RSSM, a ocupat funcţia de ministru al Agriculturii în Guvernul de la Chişinău.

Între 1946 şi 1950 este prim-secretar al Comitetului Central al Paridului Comunist (CC al PC) din Moldova. În aprilie 1950, Mihail Turkin, însărcinatul cu afaceri al CC al PC (bolşevic) Unional în RSSM, îi trimite o scrisoare desfăşurată lui Gheorghi Malenkov, secretar al CC al PC (b) Unional. Documentul conţine o critică acerbă la adresa lui Nicolae Coval. La scurt timp, acesta este înlocuit cu Leonid Brejnev, viitor Secretar General al CC al PC al Uniunii Sovietice, în perioada 1964-1982. Care sunt motivele pentru care este demis Coval şi ce aştepta conducerea de la urmaşul acestuia, Leonid Brejnev?

ÎNVINUIT DE FORMALISM ŞI INEFICIENŢĂ

Un document de arhivă, datat cu 18 aprilie 1950, arată că lui Nicolae Coval, în calitatea sa de prim-secretar al CC al PC (b)M, i se imputau mai multe lucruri. Mai întâi, este vorba de formalismul manifestat în conducerea organizaţiei de partid republicane. Adică, erau adoptate numeroase decizii la nivel de CC, dar nu era verificată implementarea lor de către organizaţiile din teritoriu. Astfel, o serie de comitete raionale şi orăşeneşti de partid din Otaci, Baimaclia, Bender, Bălţi, Briceni, Vulcăneşti, Drochia, Edineţ, Lenin, Cotiujeni, Râşcani, Teleneşti şi Făleşti nu abordaseră măcar la nivel de discuţie 2/3 din hotărârile venite de la Chişinău.

Coval nu numai că nu prea făcea vizite în teritoriu, dar se întâlnea foarte rar până şi cu subalternii săi din secretariat şi Comitetul Central. Acest stil de lucru al şefului de partid este considerat a fi la originea situaţiei dezastruoase din economie: se invocă îndeplinirea planului de producere a cărămizilor pe cincinalul 1946-1950 doar în proporţie de 48%. Din cauza asta nu s-ar fi construit decât 83 de şcoli din cele 166 preconizate, iar fondurile pentru construcţia spaţiului locativ n-au fost absorbite decât în proporţie de 68 %.

PROTEJA CORUPŢII ŞI ASCUNDEA FRAUDELE

Nicolae Coval este de asemenea învinuit că protejează o serie de persoane cu funcţii de răspundere din Guvern care se ocupă cu afaceri personale în dauna statului, falsifică documente şi îşi însuşesc sute de mii de ruble sau care folosesc violenţa fizică faţă de subalterni. În ceea ce priveşte incompetenţa, fraudarea dărilor de seamă şi încălcarea flagrantă a legislaţiei era invocat numele lui Cernâşev, prim secretar al comitetului de partid din Bălţi, Gusev, şef al secţiei MGB (Securitatea), şi Pautov, şeful miliţiei din acelaşi oraş.

Abia după implicarea directă a CC de la Moscova, Biroul Politic de la Chişinău a adoptat decizia de a-i demite pe funcţionarii menţionaţi. La adresa ministrului Industriei Forestiere şi Hârtiei al RSSM, pe nume Krainîi, existau dovezi compromiţătoare încă din 1947, dar a fost demis abia doi ani mai târziu. Acest caz era şi mai grav cu cât ministrul respectiv era patronul unei reţele de tip mafiot şi folosea violenţa fizică faţă de subalterni.

ERA TOLERANT FAŢĂ DE „PERSOANE DE NEÎNCREDERE"

Cel mai îngrijorător pentru autorităţile de la Chişinău pare însă tolerarea de către Coval a unor aşa-numite persoane de neîncredere, unele etichetate chiar „duşmani ai poporului", care deţineau diferite posturi în instituţiile de învăţământ superior, în presă, edituri (în total, peste 60 de persoane). Este vizat, de exemplu, directorul Institutului de Medicină, Harauzov, care angajase cadre didactice provenite din rândurile „albgardiştilor" (ruşi rămaşi pe teritoriul Basarabiei interbelice), alţi localnici represaţi anterior de NKVD.

La Institutul Pedagogic din Bălţi s-au înregistrat cazuri similare, pe care, de data aceasta, le tolera ministrul Învăţământului, Artiom Lazarev, el însuşi protejat de Nicolae Coval. O oarecare Sluţkaia de la Institutul Pedagogic din Chişinău era învinuită că recomandă studenţilor să citească operele clasicilor marxism-leninismului în limba română editate la Bucureşti, şi nu în rusă. Şi ea a fost trasă la răspundere pe linie de partid abia după insistenţa autorităţilor de la Moscova. În opinia trimisului de la Moscova, Turkin, conducerea de la Chişinău, în frunte cu Nicolae Coval, nu lupta suficient cu numeroasele manifestări de naţionalism moldo-român şi evreiesc.

Noul prim secretar al CC al PC(b)M Leonid Brejnev, numit de Moscova la 6 iulie 1950 în locul lui Coval, avea menirea să lichideze aceste fenomene, precum şi să distrugă ultimele organizaţii armate de rezistenţă împotriva regimului sovietic comunist.

În loc să fie trimis în lagăr, a primit pensie fabuloasă Nicolae Coval, deşi a fost criticat pentru numeroase greşeli de ordin ideologic şi organizatoric, n-a fost pedepsit decât cu retrogradarea temporară din funcţii. Mai târziu însă va reveni, fiind între 1960 şi 1967 şeful Comitetului de Stat pentru Planificare al RSSM, iar în perioada 1965-1967 a fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM. În ultimii trei ani de viaţă (1967-1970) a primit pensie privilegiată de 1200 de ruble (pensia medie fiind de circa 50 ruble). Putem presupune că reţele economice şi de partid locale patronate de Coval între 1946 şi 1950 l-au readus în funcţie. Acest caz arată că exista o solidaritate între membrii nomenclaturii comuniste, chiar dacă unii dintre ei se implicau în activităţi ilegale de tip mafiot. Prin comparaţie, cetăţenii simpli erau aspru pedepsiţi şi trimişi în lagăre pentru cele mai mici încălcări.