ANALIZĂ De ce cazurile gen „Năstase“ sunt imposibile în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase
Adrian Năstase

Niciun demnitar de rang înalt din Republica Moldova nu a fost condamnat vreodată pentru corupţie, deşi mulţi s-au ales cu dosare penale. Observatorii explică fenomenul prin politizarea organelor de drept şi lipsa de voinţă.

În ultimii zece ani, Cornelia Cozonac, preşedintele Centrului de Investigaţii Jurnalistice, a urmărit zeci de dosare de corupţie pornite împotriva unor persoane cu funcţii de răspundere din structurile Puterii, însă nu-şi aminteşte niciunul care să se fi încheiat cu o condamnare la închisoare. „Aproape toate erau cu tentă politică, chiar dacă aveau la bază fapte reale. Organele de drept lucrau la comandă şi adunau materiale compromiţătoare la adresa liderilor politici pentru a-i şantaja. De regulă, aceştia îşi cedau afacerile, sferele de interese sau lucrau pentru Putere. Acolo unde era vorba de sume foarte mari, existau bani suficienţi şi pentru a mitui procurori sau judecători", povesteşte jurnalista.

Majoritatea acestor cazuri nici nu au ajuns în instanţă, fiind clasate. „De multe ori, procurorii se tem să le ducă la bun sfârşit pentru că la un moment dat şi ei au călcat strâmb şi sunt şantajabili", adaugă ziarista.

Şi pentru că Moldova e o ţară mică toată lumea se cunoaşte, adesea o mână o spală pe alta. „Există şi o înţelegere tacită de a nu persecuta pe cineva pentru că mâine poţi să te pomeneşti şi tu în aceeaşi situaţie", precizează Cristina Cojocaru, expert ADEPT.

Ex-ministrul Apărării Valeriu Pasat, singurul demnitar care a ajuns după gratii, fiind însă ulterior achitat, se declară victima unui proces politic. El spune că în cei 20 de ani de independenţă s-a creat un cerc vicios. „Cei care vin la guvernare vor să-şi păstreze bunurile şi să se îmbogăţească, iar organele de drept le pun pe masă informaţiile care le convin. Aşa va fi şi în continuare până nu vom depolitiza instituţiile de securitate, ordine publică şi drept, ca să aibă libertate totală de a-şi face treaba", este de părere fostul şef al Securităţii.

SISTEMUL E DE VINĂ!

În timp ce judecătorii dau vina pe organele de anchetă că nu le trimit granguri pe banca acuzaţilor, procurorii se plâng pe lacunele din legislaţie. „Nimeni nu neagă că există magistraţi corupţi, dar să-mi arate cineva un oficial trimis în instanţă care nu a fost condamnat!", se apără Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.

„Astfel de cazuri sunt dificil de detectat sau nu există suficiente mecanisme pentru a le duce la capăt", se justifică Andrei Pântea, adjunctul procurorului general. „Sistemul nostru penal nu este perfect. Un şir de prevederi împiedică tragerea la răspundere a persoanelor implicate în luarea deciziilor, din simplu motiv că acestea au fost colective", spune şi Viorel Chetraru, şeful Centrului Anticorupţie.

REFORMĂ PROFUNDĂ

Specialiştii afirmă că avem nevoie de o reformă profundă de sistem. „Este un mecanism bine pus la punct, unde fiecare piuliţă îşi ştie locul şi totul merge strună, chiar dacă se schimbă guvernarea. E nevoie de o reformă drastică, să fie antrenaţi profesionişti şi persoane necompromise", consideră Cornelia Cozonac.

„Sper ca reformarea CCCEC, care de la 1 octombrie va deveni CNA, să fie o primă rândunică. Dacă instituţia va fi mai independentă, ofiţerii vor căpăta îndrăzneală pentru a interveni în astfel de cazuri. Reforma trebuie să fie însă continuată şi pe segmentul Procuraturii şi al Justiţiei", crede Cristina Cojocaru.

Ex-premierul român Adrian Năstase s-a împuşcat în gât! În prezent este internat în spital pentru operaţie

5 mistere ale sinuciderii lui Adrian Năstase

Demnitari moldoveni cu pufuşor pe botişor

Un caz mai vechi e cel al ex-ministrului Tehnologiilor Informaţionale Vladimir Molojen, care ar fi pus la cale schema dubioasă prin care perfectarea actelor pentru moldoveni aducea venituri fabuloase unei firme străine. Subiectul a fost mediatizat pe larg, a figurat în rapoartele Curţii de Conturi, a fost dezbătut în Parlament, dar n-a ajuns dosar penal. Molojen a fost pus totuşi sub acuzare, dar pentru alte nereguli, la „Registru".

Igor Dodon, în perioada 2006-2009, fiind ministru al Economiei, a ridicat ilegal şi salariu de cercetător ştiinţific de la Institutul de Economie al AŞM. Ulterior, a returnat banii. Procurorii au intentat trei cauze penale, punându-le sub învinuire pe fosta directoare a institutului şi o simplă contabilă-casieriţă.

Tot o contabilă a fost găsită vinovată şi în cazul lui Constantin Mihăilescu, demis în 2008 din funcţia de ministru al Ecologiei şi Resurselor Naturale, în urma unui control al Curţii de Conturi care a constatat delapidări de 13 milioane de lei din bugetul ministerului.

Un caz de rezonanţă e şi cel al fostului director „Moldsilva" Anatol Popuţoi, cercetat pentru că în 2008 a dat ilegal în arendă peste 700 de hectare de pădure, prejudiciind statul de câteva milioane de lei.

Andrei Sangheli, Valeriu Chiţan, Petru Şoşev, Anatol Cupţov, Valeriu Pleşca, Zinaida Grafchina, Vasile Tarlev, Boris Golovin, Afanasie Smochin sunt alte câteva nume de demnitari „pătaţi".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite