Vladimir Beşleagă, omul neînfrânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Beşleagă este unul dintre cei mai mari prozatori din Republica Moldova.

„Este un reformator al prozei basarabene care a adus în literatură un filon intelectualist şi psihologizant într-un context în care predomina scriitura de tip tradiţionalist, tematica rurală, context care ne orienta spre o şcoală de literatură învechită. Beşleagă a apărut ca un scriitor cultivat şi curajos", spune editorialistul Vitalie Ciobanu despre prozatorul originar din stânga Nistrului.

AJUNS ÎN TABĂRA OPTZECIŞTILOR
Vladimir Beşleagă s-a aflat pe prima linie în lupta pentru revenirea la alfabetul latin, în 1987-1988. Pentru că a pus umărul la renaşterea naţională, a devenit deputat în primul Parlament. Politica însă nu i-a dat satisfacţia împlinirii.

Scriitorul este ironic şi sever şi cu propria-i creaţie, dar şi cu cele scrise de confraţii de condei. Participă la manifestările culturale şi la dezbaterile literare. Îi susţine pe cei tineri, fiind în aşteptarea unor mari talente, care ar trebui să vină din urmă. Şi se bucură enorm când găseşte un text rezistent, de valoare.

Acum, când a ajuns octogenar, scriitorul glumeşte că aderă la tabăra optzeciştilor, căci se simte tânăr şi bătăios ca şi aceştia. Noi, la rândul nostru, îi urăm maestrului multă sănătate, să scrie în continuare literatură viguroasă, să-şi bucure cititorii cu cărţi noi şi să fie mereu tânăr cu spiritul şi optimist, aşa cum îl cunosc prietenii. La mulţi ani, Maestre!

Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui este „Zbor Frânt", publicat în 1966

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite