Vlad Filat:„Colegii din PD şi PL sunt departe de a înţelege ce înseamnă să guvernezi o ţară şi să fii responsabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenit din ţările scandinave, premierul Vlad Filat a reacţionat la declaraţiile colegilor de alianţă în privinţa atacurilor raider asupra sistemul bancar moldovenesc.

„Această ilegalitate a fost comisă de persoane concrete cu participarea anumitor instituţii ale statului. Aceste instituţii au conducători care se fac responsabili", a adeclarat premierul. „Decizia Curţii Supreme de Justiţie este una firească şi legală. Aştept ca toţi cei implicaţi să fie traşi la răspundere", a mai adăugat Filat.

Replica lui Filat pentru colegii din Alianţă nu s-a lăsat mult aşteptată. El a mai spus că va exercita presiuni „atât timp cât va fi necesar executarea legii". „Eu am aşteptat din partea colegilor din PD, dar şi din PL să fie solidari în această acţiune, care a reprezentat un test pentru Moldova" a menţionat premierul.

„Dacă finalizau acest atac raider noi nu eram în situaţia în care să putem începe negocierile în vederea Acordului de liber schimb cu UE şi multe alte acţiuni, urma să fie blocate multe linii de finanţare a ţării noastre şi de creditare.

Dacă toată această situaţie reprezintă pentru unii reprezintă un balon artificial vreau să vă spun că ei sunt departe de a înţele ce înseamnă să guvernezi o ţară şi să fii responsabil în raport cu alegătorii şi partenerii", a conchis Filat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite