Tinerii moldoveni „aduc Europa acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova
Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova

Astăzi a fost lansat prim euroclub de discuţii la iniţiativa Delegaţiei Uniunii Europene şi a profesorilor de la Academia de Studii Economice.

Iniţiativa deschiderii unui astfel de euroclub vine din partea Delegaţiei UE în Moldova şi face parte din proiectul UE „Adă Europa acasă“, iar membrii sunt studenţii academiei interesaţi de Uniunea Europeană.

„În Ucraina există chiar sute de astfel de cluburi unde tinerii discută de chestiuni ce ţin de Uniunea Europeană şi am fost surprins să aflu că în Moldova nu există astfel de cluburi", a declarat Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Moldova. Oficialul a menţionat că în cadrul întâlnirilor, tinerii vor discuta cu diferiţi invitaţi, experţi sau ambasadori.

„Esenţa euroclubului este să existe nişte discuţii în cadrul cărora tinerii ar afla mai multe despre UE pentru a contriubui la dezvoltarea ţării", a mai menţionat şeful Delegaţiei UE. În cadrul euroclubului vor fi abordate mai multe teme legate de integrarea europeană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite