Vezi ce ţeapă de mii de euro şi-au luat moldovenii care au vrut să ajungă în SUA sau Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De mai multe luni, tinerii vin la oficiu unde au semnat contractele, doar că firma nu mai există
De mai multe luni, tinerii vin la oficiu unde au semnat contractele, doar că firma nu mai există

Peste 150 de tineri moldoveni au scos din buzunare câte 2.000-3.000 de euro pentru a ajunge la muncă în SUA sau Canada, dar au rămas în Moldova să-şi cerşească banii înapoi de la firma care le-a promis că-şi vor vedea visul împlinit peste ocean.

În 2010, Leonid Corceac de 24 de ani a semnat un contract cu „Global Business Consultanţă". Tânărul urma să ajungă în Canada în cel mult jumătate de an. „Am plătit 3.000 de euro şi mi-au spus să aştept. Nu m-a contactat nimeni. După zece luni am aflat că această firmă şi-a schimbat sediul de câteva ori. Mai târziu mi s-a spus că respectiva companie nu mai există", îşi aminteşte studentul. Cu contractul în mână, tânărul plăteşte acum creditul pe care l-a luat de la bancă pentru a ajunge peste ocean. „Am scris o plângere la organele de drept şi sunt în aşteptarea unui răspuns de mai multe luni", susţine Leonid. Ca el, alţi aproape 160 de tineri au trecut pragul Poliţiei pentru a se plânge că au fost traşi pe sfoară. Unii au plătit 1.900 de euro, alţii 2.000, iar cei mai mulţi au scos din buzunar 3.000 de euro.

Toate contractele tinerilor care urmau să ajungă în străinătate au fost semnate de către Petru Jitaru, directorul „Global Business Consultanţă". Reporterii „Adevărul" au aflat că Petru Jitaru şi-a vândut firma unui cetăţean român contra sumei de 5.000 de euro. În doar două luni, după ce tinerii moldoveni l-au luat la rost, românul a încercat să scape de afacere şi a propus firma unui alt român, dar care spune că nu a acceptat să facă tranzacţia. „Dacă ştiam că-mi fac probleme cumpărând compania, n-o mai luam în viaţa mea. Jitaru mi-a zis că această companie are licenţă pentru produse petroliere. Mi-a adus şi documente din Moldova, care s-au dovedit a fi false. Lumea a început să mă sune şi să ceară bani, iar eu nu ştiam nimic", susţine Paulini Tîrnoschi. „Mă interesa să am o firmă moldovenească pentru că vroiam să fac import-export, dar am aflat că e implicată într-un dosar penal. Am fost căutat de mai mulţi studenţi moldoveni care cereau bani de la mine. Atunci mi-am dat seama că nu e cazul să cumpăr firma, nici chiar pentru 200 de euro, atât cât a cerut Tîrnoschi pe ea", spune la rândul său Gheorghe Leonte. În timp ce Tîrnoschi declară că i-a dat firma lui Leonte, acesta din urmă afirmă că nici nu a vrut-o.

JITARU: „CĂUTAŢI-VĂ BANII ÎN ROMÂNIA“
Petru Jitaru nu a răspuns la apelurile noastre. Fosta lui soţie a evitat să spună unde se află el, dar şi ce s-a întâmplat cu banii tinerilor înşelaţi. Victimele spun că în septembrie, la ultima discuţie cu Jitaru care a avut loc la Guvern, acesta a ridicat neputincios din umeri afirmând că firma nu-i mai aparţine, iar banii ar trebui să-i caute în România. Deocamdată, oamenii legii nu l-au audiat pe directorul care a semnat contractele cu aceşti tineri, dar spun că urmează să o facă în următoarele săptămâni. Între timp, procurorii anunţă că au fost deschise nouă cauze penale, comasate într-un singur dosar. „Încercăm să stabilim acum unde se află banii tinerilor. Până acum am audiat circa 100 de victime, iar în această săptămână urmează să mai audiem alte aproape 50 de persoane. Cert este că numărul tinerilor care spun că au fost înşelaţi creşte în fiecare zi", explică procurorul Veaceslav Cernalev.

Work and Travel cu probleme în Moldova

Petru Jitaru a fost directorul şi al unei alte companii Work and Travel, CTD. Acum câţiva ani, aceasta şi-a pierdut licenţa după ce Ambasada Statelor Unite din Moldova a pus-o pe o listă neagră pentru că a trimis peste ocean mai mulţi studenţi care nu s-au mai întors în ţară. Dumitru Jioară, un alt director de firmă care ajuta tinerii să ajungă pe „tărâmul făgăduinţelor", a avut probleme cu oamenii legii. El a fost reţinut de ofiţerii anticorupţie pentru că a înşelat circa 40 de studenţi moldoveni ce-şi doreau să muncească în SUA. Dumitru Jioară le-a promis tinerilor locuri de muncă bine plătite, doar că în realitate ei s-au pomenit fără slujbe. În 2008, o altă companie Work and Travel a fost închisă. Firma şi-ar fi deschis mai multe filiale fără a avea licenţă. Totodată, mai mulţi studenţi care au ajuns în SUA au avut probleme cu oamenii legii de peste ocean.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite