TRAIAN BĂSESCU Procesul de integrare a Republicii Moldova în UE depinde strict de oamenii politici de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României i-a atenţionat pe liderii politici de la Chişinău că există deschidere în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, dar că fereastra nu rămâne deschisă la nesfârşit, iar "nesfârşitul nu este departe"

"Procesul de integrare a Republicii Moldova în UE depinde strict de oamenii politici de la Chişinău. În momentul de faţă, există deschidere faţă de Republica Moldova, după câştigarea de două ori a alegerilor de către alianţă, există deschidere, dar Republica Moldova trebuie să înţeleagă că nu ea este prioritatea UE", a declarat Traian Băsescu, joi, la Şcoala de vară ARC 2011 de la Sulina, răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată de un participant din Republica Moldova.

Potrivit Mediafax, preşedintele Romţniei a afirmat că priorităţile Uniunii Europene sunt criza economică şi perspectivele de dezvoltare.

"Faptul că după alegeri pentru a doua oară politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise, şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante. Nu aş vrea să vă spun cum se motivează de către oamenii politici din Occident această incapacitate. Moldova a avut o fereastră deschisă după cea de-a doua victorie a alianţei în alegeri. Trebuie să ţină cont că nu rămâne deschisă la nesfârşit. Este esenţial să se înţeleagă. Eu cred că acest nesfârşit nu este departe", a atenţionat şeful statului român.

De asemenea, Băsescu a afirmat că Republica Moldova este etichetată ca fiind în criză politică.

"Deja sunteţi de trei ani de criză politică şi cred că deja ajunge. Procesele de adaptare a economie, a structurilor administrative, politice au început. Din păcate, în ultima vreme, nu mai sunt convingătoare. Depinde numai de oamenii politici de la Chişinău cât de rapid pot avansa către UE şi vă spun că este un tren extraordinar", a mai spus şeful statului român.

El a mai spus că Republica Moldova trebuie să fie inclusă în pachetul Balcanilor de Vest şi a ţinut să precizeze că nu face observaţii oamenilor politici de la Chişinău, ci răspunde sincer unei întrebări.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite