Guvernul Republicii Moldova intenţionează să privatizeze cea mai mare companie aeriană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de lucru, creat printr-un ordin semnat de Anatol Şalaru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, va analiza cadrul legislativ în vederea iniţierii procesului de reorganizare a Companiei aeriene de Stat "Air Moldova" în societate pe acţiuni, anunţă agenţia Moldpres.

Membrii grupului de lucru, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai companiei aeriene "Air Moldova", urmează să prezinte un plan de acţiuni privind reorganizarea acestei companii aeriene într-o societate pe acţiuni de tip deschis. Proiectul Planului de acţiuni urmează a fi prezentat spre aprobare în luna septembrie.

Guvernul caută opţiuni de privatizare

Potrivit angajamentelor asumate faţa de Fondul Monetar Internaţional, "Guvernul poartă discuţii cu instituţiile financiare internaţionale pentru a explora opţiuni de deetatizare cât mai curând posibil a companiei "Air Moldova".
Reorganizarea companiei aeriene vine şi în contextul negocierilor pentru semnarea Acordului privind Spaţiul aerian comun Republica Moldova - Uniunea Europeană, care prevede, în particular, liberalizarea pieţei serviciilor avia. "Din momentul semnării acestui acord, companiile vor putea deschide rute, va fi o competiţie liberă pe acest sector, care va duce la o creştere a calităţii serviciilor şi la o reducere a preţurilor", sunt de părere mai mulţi experţi, care menţionează că pe multe rute "Air Moldova" este monopolistă, iar preţul pentru majoritatea destinaţiilor din ţările UE (tur-retur) este de două-trei ori mai mare decât de la Kiev şi Bucureşti.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei a constatat anterior că Air Moldova are poziţie dominantă pe 19 rute regulate şi doar pe trei Moldavian Airlines şi pe două Tandem Aero. În Moldova nu există concurenţă pe piaţa transporturilor aeriene de pasageri, sunt concluziile unui studiu realizat de experţii fundaţiei Soros Moldova.

Cea mai mare companie aeriană

Compania aeriană "Air Moldova" este cel mai mare transportator aerian moldovenesc, cu o pondere de peste 50% din volumul transporturile aeriene de pe piaţa autohtonă.
Anul trecut "Air Moldova" a avut o cifră de afaceri de 1,07 miliarde de lei, dar profitul a fost de doar de 558 mii lei. Compania avea la începutul anului curent datorii de 687 milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite