Fiul lui Roman Abramovici, vrea să cumpere mai multe companii petroliere din Rusia şi spaţiul CSI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi are doar 17 ani, Arkadi Abramovici, controlează deja 40% din capitalul companiei Zoltav Resourses şi crede că tatăl său este cel care controlează practic toate afacerile cu petrol din Rusia

Potrivit lui Simon Drake-Brockman, director Zoltav Resourses, compania poate achiziţiona active din sectorul extracţiei şi prelucrării de hidrocarburi din Rusia şi fosta Uniune Sovietică, anunţă publicaţia Vedomosti de la Moscova.
Interesul fiului lui Abramovici faţă de petrol a devenit cunoscut în luna aprilie a acestui an, când firma sa ARA Capital a plătit 3 milioane de lire sterline pentru 26% din compania Crosby Asset Management, specializată în investiţii în sectorul energetic, iar apoi a crescut participaţia la 40%. Ulterior Crosby Asset Management şi-a schimbat denumirea în Zoltav Resourses.

Arkadi Abramovici va avea în curând 18 ani, el şi urmează să se înscrie la studii la o universitate din Statele Unite. Prietenii îl caracterizează drept "prieten bun" şi "om foarte întreprinzător".
Unul dintre prietenii săi spune că Arkadi crede sincer că tatăl său, Roman Abramovici, controlează toate afacerile cu petrol din Rusia şi fără el, "nici un proiect major nu este pus în aplicare în această ţară".

Roman Abramovici este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia. Averea sa este estimată la 13,4 miliarde de dolari de revista Forbes şi el ocupă locul 9 în topul celor mai bogaţi ruşi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite