EDITORIAL Putere de o singură folosinţă?

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

După 20 octombrie, cu toate câte s-au întâmplat pe scena politică, probabilitatea unui nou apel către electorat, a unor alegeri anticipate, a crescut imens. Şi, se pare, ireversibil.

Instinctul autoconservării, nici măcar acesta, nu mai are nicio valoare pentru fauna politică. La vârful guvernării colective, versiune AIE-2, nici nu se mai poate, nici nu se mai doreşte.

S-a ajuns la starea în care sinuciderea politică le pare multora mai dulce decât supravieţuirea.

Ce va rămâne? În primul rând, remarcabilul „succes" de a se fi decimat speranţele (iluziile?) alegătorilor care văd în mod univoc salvarea sau măcar binele Republicii Moldova într-o autentică integrare europeană. Şi au votat în consecinţă pentru cei care promiteau aşa ceva.

O altă performanţă a guvernării este că nu a făcut până acum decât să creeze condiţii ideale ca să fie luată în derâdere, în dispreţ şi înjurături de către o opoziţie care, altminteri, ar fi trebuit cel puţin să se gândească, ruşinată, la reformare. Aşa încât, deja, corul celora care gustă tot mai mult înjurăturile opoziţiei la adresa guvernării se lărgeşte. Şi nu neapărat din contul simpatizanţilor PCRM.

Mai mult decât atât, reprezentanţi ai guvernării au ajuns ei înşişi să răspundă cu înjurături. La adresa proprie? La adresa situaţiunii? La adresa Republicii Moldova?

Partea curioasă este că pentru mulţi adevărata guvernare se identifică mai degrabă şi tot mai mult cu politicienii, oficialii de la Bruxelles, decât cu cei de pe malurile Bâcului. Oficialii europeni într-adevăr par deseori mai preocupaţi de binele cetăţenilor moldoveni decât liderii locali. Poate pentru că nu au interese meschine aici sau valori şi principii de utilizare locală.

Este aşteptată o nouă reconfigurare politică în Parlament şi în ţară? Mai curând e vorba de o nouă desfigurare a clasei politice. Cu perspective şi efecte mult mai proaste decât acum vreo zece ani.

Când a fost tragedia şi când farsa? În 2000 sau în 2011? Urmează să vedem. Ce este cert e că reformele vital necesare, chiar dacă făcute pe corp neanesteziat, vor rămâne din nou suspendate. Cel puţin pentru o perioadă, dar mă tem că suficient ca bolile care macină din interior societatea Republicii Moldova să poată fi lecuite doar cu pompe funebre.

Opoziţia comunistă lasă impresia că deja este în campanie electorală, că savurează în mod anticipat revanşa şi că unica preocupare a ei e să convingă lumea că nu ea împinge din nou alegătorul spre urna de vot. De fapt, ce nu se înţelege e că nici PCRM nu este de invidiat. Ce ar putea face acest partid cu eventuala victorie în alegerile anticipate? Pentru că alegătorii AIE, şi nu numai ei, poate nu mai doresc AIE, dar îşi doresc în continuare ceea ce au crezut că va realiza AIE. Şi va deveni oare, în acest caz, PCRM un nou Făt-Frumos dintr-o nouă „poveste de succes" savurată de UE?

Va mai fi posibilă o idilă şi dintre partidul „paşol nahren" cu cei din practic toate capitalele europene care până acum au spus că AIE este egală cu şansa adevărată de integrare europeană? Vor mai fi continuate cu intransigenţă reformele fără de care Republica Moldova îşi va rata, dacă nu a ratat deja, viitorul? Iar dacă aceste reforme nu vor fi, ce va fi? Din nou o putere de unică folosinţă şi o ţară în derivă? E adevărat că, de data asta, cu eventuale beneficii pentru cetăţeni de low cost la avioane. Astfel încât să-ţi poţi cumpăra un bilet ieftin. Doar într-o singură direcţie...