EDITORIAL „Ceaiul“ lui Ghimpu şi „lista“ lui Reşetnicov
0
Pe multă lume a mirat faptul că politicieni precum Filat şi, mai ales Lupu şi Diacov, vorbeau în limbajul liderului liberal: „crime împotriva umanităţii", „suferinţele neamului nostru", „avem o obligaţie morală faţă de cei supuşi represiunilor"...
La 12 iulie 2012, în Parlamentul Republicii Moldova a fost o zi istorică - au fost condamnate crimele regimului totalitar comunist. Meritul îi aparţine în primul rând lui Mihai Ghimpu, preşedintele PL. El nu a reuşit să obţină acest lucru în timpul scurtului său mandat de preşedinte interimar. În 2010, gestul risca să fie interpretat drept o răzbunare cu un concurent electoral şi exista pericolul ca urmaşii lui Lenin şi Stalin să folosească ocazia pentru a-şi mobiliza mai lesne electoratul.
Acum, în luna de graţie iulie, anul 2012, criza politică s-a potolit şi condamnarea comunismului nu e percepută ca o răzbunare, a confirmat-o una dintre portavocile comuniştilor la talk-show-urile politice, Leonid Tabără. Între timp a fost ales un preşedinte la locul lui (în sens că nu încurcă jocul liderilor de partide la guvernare), PCRM e lovit puternic din interior, prin plecarea mai multor „disidenţe", ultima fiind cea a lui Mişin, unul dintre liderii fondatori ai partidului. Momentul a fost ales reuşit, întrucât Voronin s-a lipsit, în urma unor încălcări flagrante ale Codului Audiovisualului, de televiziunea de partid şi nu va putea să profereze ore în şir anateme la adresa AIE 2. Părerea sa însă e cunoscută de tot publicul dornic de a se informa, întrucât toate posturile radio şi tv au transmis pe larg în buletinele lor de ştiri opinia comuniştilor în această privinţă.
Pe multă lume a mirat faptul că politicieni precum Filat şi, mai ales Lupu şi Diacov, vorbeau în limbajul liderului liberal: „crime împotriva umanităţii", „suferinţele neamului nostru", „avem o obligaţie morală faţă de cei supuşi represiunilor" etc. Însuşi Ghimpu era în formă maximă, dar nu neapărat foarte pregătit să dea replicile foarte reuşite celor care puneau la îndoială sau contestau de-a dreptul prerogativa Legislativului de a adopta o lege de condamnare a crimelor comunismului. Când nu prea ştia ce să spună, revenea la glume din registrul său obişnuit sau repeta formule des uzitate în limbajul său: „sunt crime", „avem probe" etc. Poate cea mai memorabilă replică a fost cea dată unui deputat comunist care l-a întrebat ce vor face cei care au primit medalii sovietice cu secera şi ciocanul, li se va interzice să le poarte? La care Ghimpu a răspuns că dacă vor să bea ceaiul cu ele, să le pună în ceai şi să-l bea liniştit, e dreptul lor! Un fel de a spune că în spaţiul privat pot să facă orice, dar în public ar fi o problemă. Implementarea legii va avea această dificultate, într-adevăr, să stabilească cazurile în care simbolul secerei şi ciocanului e folosit în alte scopuri decât politice şi cele în care utilizarea e clar politică.
La şedinţa din 12 iulie comuniştii au încercat în mod disperat să obţină amânarea votării sub diferite pretexte. Voiau să câştige timp. Şi, deşi au avut răgaz să se pregătească, Voronin recunoscând că a fost înştiinţat anterior de un ambasador cu privire la legea condamnării comunismului, întrebările acestora nu depăşeau nivelul celor care se formulau în ultimii ani ai URSS, pe timpul Perestroikăi, în apărarea „realizărilor Marelui Ocotmbrie".
Sergiu Sârbu, justirul PCRM, a insistat la un moment dat asupra faptului că doar instanţa de judecată poate să decidă dacă un regim are caracter criminal. Ghimpu nu a avut ce spune decât că în acel caz era vorba de o condamnare politică, ceea ce e adevărat, dar dacă urmărea mai atent materialele săptămânale apărute în presă ca urmare a deschiderii arhivelor în 2010, avea să observe foarte uşor că cele mai multe victime ale represaliilor au fost reabilitate de instanţe de judecată ale URSS, de Curtea Supremă de Justiţie a ex-RSSM, Procuratura de la Chişinău sau cea de la Moscova. Şi tot acolo, în deciziile de reabilitare, se menţionează deseori foarte explicit că o persoană sau alta a fost condamnaţă cu încălcarea flagrantă a procedurii, prin tortură, prin decizia unor organe extrajudiciare, precum troicile, deci ilegal şi în mod criminal.
Aşa cum era de aşteptat, ofensiva PCRM nu a întârziat să vină. Vârful de lance al acesteia este Artur Reşetnicov, fostul şef SIS, care a formulat învinuiri la adresa deputaţilor PL, declarând că mai mulţi dintre ei ar fi fost agenţi ai KGB-ului. Dar că, în lipsa unei legislaţii în acest sens - Legea Lustraţiei - acest lucru nu poate fi făcut public. Cred că Reşetnicov, dacă ştie într-adevăr ceea ce pretinde că ştie, trebuie să o spună acum. Dacă nu o face, înseamnă că minte. Pentru asta nu e nevoie de o Lege a Lustraţiei, dar întrebarea rămâne în picioare: de ce Ghimpu nu a pus-o la pachet cu condamnarea comunismului? Sau vrea să sugereze că misiunea lui nu s-a încheiat?
Se încarcă comentariile...
