Comuniştii din Republica Moldova „sărbătoresc” 10 ani de la venirea la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia împlinirii a zece ani de la victoria în alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, care le-a adus 71 de mandate, PCRM a organizat o conferinţă internaţională cu genericul „Partidul Comuniştilor şi modernizarea Moldovei".

Manifestaţiile comuniştilor, au început cu obişnuita depunere de flori la la monumentul lui Vladimir Lenin de la Moldexpo, după care în sala de festivităţi „Casa Sărbătorii" şi-a început lucrările conferinţă „Partidul Comuniştilor şi modernizarea Moldovei".
Aceasta a început cu prezentarea unui film despre evoluţia Republicii Moldova în panii 2001-2009, când s-a aflat PCRM la guvernare, după care Vladimir Voronin a ţinut un discurs în limba rusă.


"Am venit la putere nu prin revoluţii sau alte acţiuni ilegale, ba din contra, legal şi pe cale democratică, iar pe parcursul anilor aflaţi la guvernare nu ne-am ţinut de putere. Am plecat în opoziţie în linişte", a menţionat Voronin.
După aceasta liderul comuniştilor a început să critice actuala guvernare, care ar distruge toate realizările comuniştilor în cei 8 ani de guvernare. Mai mult, Voronin a declarat că ar trebui să se organizeze „un plebiscit pentru acordarea unui vot de neincredere actualei guvernari, care a falsificat alegerile şi continuă să amăgească cetatenii".

Din partea simpatizanţilor comunişti din România, cu un „salut tovărăşesc" a venit Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Alianţa Socialistă care a declarat că partidul sau va reveni la denumirea de Partidul Comunist Român.
Printre cei circa 600 de participanţi se numără liderii partidului comuniştilor moldoveni, parlamentari din Rusia, simpatizanţi din mai multe state ale lumii, analişti politici etc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite