Bilete de avion mai ieftine cu 30%- 40%, servicii mai bune şi zboruri nelimitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acestea sunt doar câteva avantaje ale Acordului privind Spaţiul aerian comun Moldova-Uniunea Europeană care a fost parafat astăzi şi urmează să fie semnat, iar mai apoi implementat.

„Acest Acord va anula mai multe Acorduri bilaterale pentru că până acum pe piaţa din Moldova veneau companii desemnate. Acest document va deschide piaţa aeriană din Moldova", explică Valentin Dogotari, şeful serviciului Transportului Aerian. Potrivit documentului începând cu 2012 moldovenii ar putea beneficia de bilete mai ieftine cu 30-40%, dar şi de transport aerian sigur.

„Scăderea preţurilor, dar şi îmbunătăţirea serviciilor vor fi posibile datorită concurenţei. Noi mizăm pe faptul că în Moldova vor veni companii lowcost, am negociat cu compania Wizz Air şi sperăm că vor accepta să deschidă rute în diferite direcţii fie pe aeroportul din Chişinău, fie pe cel din Bălţi. Totul depinde de ei", a mai adăugat Valentin Dogotari.


Totuşi prin acest document şi Moldova s-a agajat să se conformeze standardelor europene. „Datorită acestui document cetățenii Moldovei vor avea parte de mai multe destinații, rute directe din Chișinău în alte țări și invers. De asemenea până în 2017 vor fi scoase aeronavele sovietice, iar până în 2023 vor fi scoase elicopterele sovietice", a specificat premierul Vlad Filat după parafarea Acordului. Negocierile privind Spațiul Aerian Comun dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au fost lansate în luna iulie 2011.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite