ARHIVELE COMUNISMULUI: Școlarizați cu forța și înrobiți de comuniști

Pe lângă formele cunoscute de represiune din perioada sovietică, se numără şi mobilizarea la şcolile profesional-tehnice, numite în rusă „fabricino-zavodskoe obucenie" sau abreviat FZO

Școlile FZO au apărut în URSS în anul 1940 în locul colegiilor profesionale şi aveau menirea să pregătească în timp record (şase luni) specialişti pentru întreprinderi industriale, construcţii, industria minieră, metalurgică, petrolieră ş.a. Aceste instituţii au existat până în anul 1963.

Peste şase milioane de persoane au obţinut o calificare muncitorească frecventând, de cele mai multe ori forţat, aceste şcoli profesionale. FZO au funcţionat şi în RSSM după ocupaţia sovietică din iunie 1940 şi până la anularea acestora la începutul anilor 1960. Numai în primul an de regim comunist, în Basarabia au fost mobilizaţi forţat la FZO şi repartizaţi la întreprinderi din Rusia şi Ucraina peste 50 de mii de moldoveni, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.

ÎNCHISOARE PENTRU ESCHIVAREA DE LA STUDII

Potrivit unei instrucţiuni de recrutare a tinerilor la FZO, descoperită recent în arhiva Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău, cei care refuzau să urmeze cursurile de pregătire profesional-tehnică şi să lucreze după aceasta la întreprinderile unde erau repartizaţi erau pasibili de a fi judecaţi conform Codului Penal. Prin urmare, regimul sovietic comunist a creat şi o categorie de muncitori legaţi de anumite întreprinderi, aşa cum în agricultură ţăranii erau legaţi de glie fiind obligaţi să lucreze într-un anumit colhoz, fără dreptul de a părăsi localitatea decât cu permisiunea preşedintelui de colhoz.

Unii, pentru a evita recrutarea la FZO la minele de la Donbas sau pe şantierele din Siberia, îşi falsificau actele diminuând vârsta reală. Celor care nu reuşeau nu le rămânea decât să se resemneze, altfel riscau ani grei de puşcărie. Dintre oamenii noştri de cultură, regretatul interpret Nicolae Sulac a făcut FZO, dar şi mulţi alţii. Numai anumite împrejurări norocoase i-au salvat pe aceştia de înrobirea pentru totdeauna pe şantierele industriale sovietice.

CONDIŢII INUMANE ŞI SALARII MIZERE

Mai greu era să faci şcoală FZO în afara RSSM şi să fii repartizat la o întreprindere din Siberia sau de la Cercul Polar. Dar nici în RSS Moldovenească nu era mai uşor. Condiţiile de viaţă în întreprinderile unde lucrau absolvenţii FZO erau foarte aproape de cele de la închisoare, ceea ce constituie încă un argument că acestea trebuie considerate ca formă de represiune. Aflăm mai multe detalii dintr-un document din Arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist al Moldovei.

În mai 1950 s-a efectuat un control la 54 de întreprinderi industriale locale, unde erau încadrate 590 de persoane care absolviseră FZO. Căminele în care trăiau aceşti oameni erau într-o condiţie execrabilă, fără posibilitatea de a face baie etc. Unii nu aveau nici măcar cămin şi erau obligaţi să facă pe jos de 8-10 km zilnic pentru a ajunge la serviciu. În plus, salariile erau mizere şi erau reţinute de şefi, care le dădeau tinerilor doar cinci ruble pentru hrana zilnică.

În această situaţie erau, de exemplu, 18 persoane de la o întreprindere de construcţii de la Bălţi. La alte organizaţii, de pildă la una de construcţii din Chişinău, salariul lunar nu le permitea angajaţilor decât să-şi cumpere câteva kilograme de făină: un muncitor primise 136 ruble, altul - 110, iar un al treilea doar 10 ruble pe lună.

MUNCITORI TRIMIŞI LA PĂSCUT OILE

Nu întâmplător foarte mulţi tineri, foşti absolvenţi ai şcolilor FZO, nu rezistau acestor condiţii de viaţă şi remunerare şi o luau unde îi duceau ochii. Numai de la o întreprindere din Chişinău plecaseră 20 de persoane, 14 dintre care s-au ales imediat cu dosare penale. În medie, în mai 1950 circa otreime dintre absolvenţii FZO părăsiseră fără voie locul de muncă repartizat de Partidul Comunist.

Unii ucenici erau încadraţi de asemenea în gospodăriile agricole colective. Uneori erau angajaţi în colhoz, iar alteori de către Staţiile de Maşini şi Tractoare (SMT-uri). Condiţiile de viaţă ale acestora erau încă şi mai grele decât ale celor de la oraşe. Unii, deşi aveau specialitatea de tractorist, erau puşi să pască oile, fără a li se asigura un salariu corespunzător tinerilor.

O adolescentă din colhozul „Lenin" de la Bălţi, pe nume Pojaruc, era obligată să lucreze 16 ore pe zi! Condiţiile anti-sanitare erau încă şi mai dezastruoase: albiturile, atunci când existau, erau foarte murdare, nu exista apă, saltele, adolescenţii fiind nevoiţi de multe ori să doarmă pe pământul gol. Acestora de asemenea nu li se respecta dreptul la concediu, aşa cum prevedea legislaţia. Încălcări de acest fel au fost înregistrate în localităţi din raioanele Leova, Orhei, Căuşeni, Edineţ etc.

Victime politice ale regimului sovietic

Puterea sovietică a promis o societate echitabilă, în care grija principală va fi acordată muncitorilor şi ţăranilor. În realitate, regimul comunist a înrobit zeci de mii de tineri, care au fost recrutaţi forţat la FZO şi repartizaţi la întreprinderi industriale şi agricole din Rusia şi Ucraina. Cei mai norocoşi, care au rămas acasă, nu erau într-o situaţie mai bună: trăiau în barăci mizerabile, dormeau uneori direct pe pământ, nu li se plătea decât pentru hrana zilnică, salariul lor fiind reţinut de şefi. Cei care refuzau „oferta" erau daţi în căutare generală şi condamnaţi la ani grei de puşcărie. Anume de aceea aceştia trebuie consideraţi victime politice ale regimului şi trebuie să li se acorde despăgubiri, aşa cum au primit muncitorii forţaţi să lucreze la întreprinderile din Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.