AMUZANT „Opriţi globul Moldovei, eu plec!“ „Şi, după cum spun polonezii, bonjour, maman!“ VEZI 100 declaraţii trăsnite în 20 de ani de independenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ne-am urcat într-un automobil, volanul căruia nu are legătură cu roţile. Şi iată aşa mergem nu se ştie încotro“, asta declara în septembrie 1999 cu referire la Republca Moldova preşedintele de atunci al ţării Petru Lucinschi. Succesorul său, Vladimir Voronin, se lăuda public, în mai 2001: „Am făcut cunoştinţă cu prezentatoarea „Ştirilor PRO-TV” şi pentru mine ca bărbat este o mare bucurie“. „Comuniştii sunt

Ziariştii de la www.tribuna.md publică 100 de declaraţii trăsnite făcute de politicienii moldoveni care s-au perindat la conducerea Republicii Moldova în cele două decenii de la declararea independenţei.Citiţi mai jos o parte din „perlele“ politico-lingvistice.

Dumitru Moţpan, ex-preşedinte al Parlamentului: „Opriţi globul Moldovei, eu plec!“ – Martie, 1996.

Vladimir Voronin
, ex-preşedinte al Republicii Moldova: „De opt ani călcăm pe aceeaşi greblă – pe popor. Ceva nu e în regulă – cu noi sau cu grebla” – Noiembrie, 2000.

Victor Stepaniuc, ex-deputat comunist, ex-vicepremier: „Dacă loveşti mai jos de centură, primeşti tot mai jos de centură” – Noiembrie, 2001.

Dumitru Diacov, ex-preşedinte al Parlamentului: „Va trebui să punem problema dizolvării acestui Parlament, deoarece aici s-au adunat prea mulţi deputaţi incompetenţi şi impotenţi” – Noiembrie, 2000.

Petru Lucinschi, ex-preşedinte al RM: „Noi nu putem reveni la metodele vechi: nu mai ai unde să-i deportezi pe oameni, iar în puşcării nu prea a-i să-i bagi” – Aprilie, 2001.

Vasile Tarlev, ex-premier: „Lemnarii au venit să repare acoperişul de la Guvern. Şi abia atunci am pătruns în problemă, s-a dovedit că acoperişul Guvernului nu e de lemn, da din beton” – Aprilie, 2004.

Veaceslav Untilă, ex-prim-vicepreşedinte AMN: „Comuniştii sînt ca păduchii – apar acolo unde este sărăcie şi mizerie” – Mai, 2004.

Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului: „Am decis să candidez şi am şi un slogan de campanie: Am scos oraşul din rahat, mai candidez pentru-un mandat” – februarie, 2011.

Serafim Urechean, ex-primarul Chişinăului: „Nimeni dintre dvs., fiind lătrat de un cîine pe stradă, nu se pune în patru labe şi nu începe să-i latre drept răspuns, demonstrînd astfel că „nu este de acord” cu el” – Mai, 2004.

Mihai Petrache, ex-lider UCM: „La noi, politica economică este promovată conform următoarei formule: un pas înainte, doi înapoi, iar restul – prin păpuşoaie” – Aprilie, 2004.

Vladimir Voronin, ex-preşedinte al Republicii Moldova: „Ne inspiră respect faptul că Guvernul, pentru prima dată în ultimii ani, a ridicat capul de la treuca cu credite străine şi s-a apucat să caute propriile posibilităţi” – Iunie, 2000.

Ion Sturza, ex-Premier: „Nu ştiu ce a avut în vedere Diacov. Ultima oară am fost cu el la saună cel puţin cu jumătate de an în urmă. Mie în genere nu-mi place acest gen de sport – sauna” – Martie, 2000.

Mihai Ghimpu, liderul PL: „Ţara noastră e mică. E destul să ieşi puţin pe arena politică şi îndată se găsesc prieteni, te iau de nănaş, de cumătru etc. Dar asta nu înseamnă că poţi veni la mine şi să zici: „Mişa, ia taci din gură!” – Mai, 1999.

Valeriu Matei, ex-vicepreşedinte al Parlamentului: „Noi în prezidiu tare ne bucurăm cînd unul din deputaţii noştri vine de la WC – suntem 52 şi putem pune la vot legi organice” – Ianuarie, 1999.

Mark Tkaciuk, ex-consilier prezidenţial: „În politică, cei deştepţi se prostesc, iar cei proşti prind la minte. Acest lucru este absolut sigur” – Iulie, 2004.

Vasile Tarlev, ex-premier: „În opinia întregului glob pămîntesc, summit-ul CSI a fost cel mai important eveniment pentru Republica Moldova” – Noiembrie, 2002.

Serafim Urechean, ex-lider AMN: „Comuniştii au reuşit să instaleze peste tot monumente lui Lenin. Ei chiar şi pe Ştefan cel Mare vor să-l facă membru de partid” – Decembrie, 2004.

Victor Gaiciuc, ex-ministru al apărării: „Pentru băieţii noştri, vom duce şi slănină pînă la Bagdad” – Ianuarie, 2004.

Dumitru Diacov, ex-lider PD: „Eu sînt gata să colaborez măcar şi cu dracul, numai să fie pentru binele ţării… Iar în Partidul Popular Creştin Democrat sînt mulţi draci!” – Noiembrie, 2004.

Oazu Nantoi, ex-lider PSDM: „Democraţia demonstrează că pentru unii nu contează cum arată puterea la faţă, dacă aceasta permite să fie pupată în alt loc” – Ianuarie, 2005.

Iurie Roşca, ex-lider PPCD : «Vara toţi jurnaliştii sînt în căutare de evenimente. Din solidaritate de jurnalist, am decis să organizez un eveniment: mi-am ras barba» – Octombrie, 2005.

Vladimir Filat, ex-deputat: «Potrivit tradiţiei moldoveneşti, după adoptarea fiecărei legi ar trebui să pornim o horă în Parlament. Haideţi să adoptăm legile nu conform tradiţiei, ci aşa cum se cuvine» – Noiembrie, 2006.

Nicolae Andronic, lider PPR: „Eu am fost virgin politic din anul 1990. Nimeni nu mă poate învinui de nimic” – Martie, 2009.

Mihai Ghimpu, liderul PL: „Şi, după cum spun polonezii, bonjour, maman” – februarie, 2010.
Ion Morei, ex-ministru al justiţiei: „La noi chiar şi cei care nu sunt specialişti au mai multe păreri decît specialiştii” – Mai, 2002.

Mai multe „perle“ găsiţi pe www.tribuna.md

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite