Parlamentul European propune taxa pentru tranzacții financiare. Elena Băsescu spune NU
0Europarlamentarii au votat ieri la Strasbourg introducerea unei taxe între 0,01% și 0.05% pentru tranzacțiile financiare din UE. Comisia Europeană a respins, însă, inițierea unor discuții legate de această taxă, cu promisiunea că o va include în planuri mai ample, internaționale. Elena Băsescu spune că taxa "nu ajută la nimic".
Parlamentul European (PE) a lansat dezbaterea pe tema taxei pentru tranzacții financiare în urma unei discuții purtate între comisia de afaceri economice și monetare (ECON) și fostul comisar european pentru impozitare şi uniune vamală, László Kovács, care, "ca și multi alți, consideră ideea foarte atractivă" și crede că ar trebui investigat felul în care ar funcționa și ce infrastructură ar necesita.
Actualul comisar pentru impozitare, uniune vamală, audit şi luptă antifraudă, Algirdas Šemeta, prezent la dezbaterea de la Strasbourg, a fost criticat de social-democrați pentru "refuzul de a asculta cerința unei majorități a Parlamentului", și deci, a unei majorități de cetățeni ai UE care își doresc această taxă.
Comisia Europeană, cel dintâi critic al taxei
Algirdas Šemeta recunoaște că ideea unei taxe de tranzacționare a atras foarte multă atenție. Comisia examinează momentan "posibile modalități de finanțare inovatoare la nivel global".
Însă Šemeta are rețineri legate de felul în care aceasta ar afecta competitivitatea piețelor europene. "Trebuie să lucrăm în strânsă cooperare cu piețele globale și să avem un mod de abordare comun," a spus acesta. El crede că nu trebuie subminate eforturile statelor membre în crearea propriilor inițiative pentru îmbunătățirea stării economiei.
"Comisia va publica în curând o analiză a diferitelor metodelor inventive de finanțare. Vreau să spun că o astfel de analiză nu este un lucru ușor. După analiză vom decide care sunt cele mai bune opțiuni," a mai spus acesta.
Comisia va compara rezultatele sale cu cele ale partenerilor săi internaționali și abia apoi va trage concluzii. O astfel de idee de taxă pentru tranzacții financiare apare însă doar în Parlamentul European, ceea ce înseamnă că nu va avea neapărat sprijinul țărilor non-UE. Spre exemplu, până acum, Statele Unite au propus "taxa responsabilității pentru criza financiară" și Suedia "taxa de stabilitate" pentru anumite active ale băncilor.
Elena Băsescu: Ce merge la voi, nu merge la noi
Taxele care merg în Suedia, nu merg și în România, a spus, însă, europarlamentarul Elena Băsescu: "În contextul negocierilor desfăşurate între guvernul român, FMI şi Comisia Europeană, au fost convenite modificări legislative cu privire la procedura de administrare specială, pentru a permite Băncii Naţionale a României să intervină rapid şi eficient atunci când o instituţie de credit este în dificultate."
Social-democrați: "răspunsul Comsiei este inacceptabil"
Liderul social-democraților din PE, Martin Schulz a spus că răspunsul lui Šemeta este un "afront inacceptabil" la adresa cerinţei democratice a unei majorități din Parlament. Schulz a spus: "Îi voi scrie președintelui Comisiei Europene pentru a-i cere explicații urgente în legătură cu observaţiile domnului Šemeta."
"Vreau ca Barroso să spună clar că un astfel de comportament este incompatibil cu poziția pe care o deține," a mai spus Schultz.
Dezbaterea din plenul PE de la Strasbourg de marți nu a avut nicio finalizare concretă, deputații cerând mai degrabă răspunsuri și studii de impact. "Este oare bine să amestecăm legile europene cu creșterea taxelor? Sunt aceste două chestiuni complementare una celeilalte ?Există europarlamentari care susțin cu tărie această taxă și deputați care își doresc la fel de mult ca taxa să nu se înființeze vreodată," a spus europarlamentarul Edward Scicluna.
Cum ar funcționa
Taxa pentru tranzacții financiare ar fi relativ ușor de colectat, dat fiind faptul că cele mai multe tranzacții se efectuază online, însă ar însemna reintroducerea unei taxe de tranzacționare și revenirea la un sistem mai vechi. Diferența este că suma strânsă prin intermediul acestei taxe s-ar duce către fondurile europene pentru dezvoltare, ajutor umanitar sau combaterea efectelor schimbării climatice, susțin europarlamentarii.
"Nu-mi este clar dacă această taxă ar fi introdusă uniform și colectată la nivel UE sau ar fi o măsură națională," a spus europarlamentarul Kay Swinburne. "Nu vreau să sprijin o măsură care ar oferi UE puterea de a fixa taxe. Și nici nu cred că trebuie să luăm bani din tranzacții financiare pentru a crește fondurile pentru dezvoltare. Există inițiative separate în acest sens," a mai spus aceasta.
Comisarul Algirdas Šemeta a spus că taxa de tranzacții financiare(TTF) este "o chestiune de natură globală" și că cel mai adecvat mod de a adresa o astfel de taxă este concomitent cu partenerii internaționali ai UE.
"Nu este încă momentul să ne gândim cine va decide, cine va colecta banii. Nu se poate face corect momentan. Este o chestiune globală, deci așteptăm rezultatele partenerilor noștri și rezultatele noastre privind un impact al diferitor tipuri de taxe, printre care și aceasta," a spus Šemeta.
"Luați măsuri - aceasta este dorința Parlamentului"
Social-democratul Udo Bullmann a critical poziția comisarului Semeta, îndemnând UE să abordeze problema pe continent, nu neapărat cu sprijinul partenerilor internaționali, proces care ar dura prea mult timp și ar încetini orice fel de discuții."Nu înţeleg un singur lucru, şi anume de ce îndemnăm statele membre să crească taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu trei procente, patru sau mai mult, atunci când un impozit pe tranzacţie cu o valoare procentuală de 0.01 sau 0.05 va "ruina" concurenţa şi va slăbi poziţia Europei pe scara globală. Nu pot să cred acest lucru. Luați măsuri. Aceasta este dorința Parlamentului," a spus Bullmann.
Europarlamentarul Carl Haglund, reprezentând liberalii din PE, a spus, în schimb, că speranţele mari legate de acest impozit, al cărui scop, printre altele, ar fi să ofere mai multă securitate pieţelelor financiare şi să genereze fonduri care apoi să fie utilizate pentru a finanţa o varietate de cauze bune cum ar fi cum ar fi ajutorul pentru dezvoltare şi combaterea schimbărilor climatique, sunt o dovadă de "naivitate". "Nu cred că impozitul va avea efectul dorit când va fi pus în practică. Și niciun impozit din lume nu ar fi putut preveni criza financiară din ultimii ani," a spus Haglund.
Europarlamentarul german Hans-Peter Martin consideră, de asemenea, că tocmai din cauza crizei economice UE nu-și permite "să o mai ia încet". "Speculatorii de abia așteaptă să se creeze și mai multe frici și rețineri, pentru că ezitările sun nișa lor. Trebuie să introducem această taxă,"a spus acesta. Martin crede că taxa a devenit deja o problemă politică. "Aspectele tehnice se pot rezolva cu ușurință, avem experți pentru asta. Însă problema este, trebuie să recunoaștem cu toții, una politică," a mai spus Martin.
Elena Băsescu: nu ajută la nimic!
Europarlamentarul român Elena Băsescu, consideră, în schimb, că introducerea acestei taxe nu ar ajuta la nimic și roagă Comisia să examineze "foarte atent" argumentele în favoarea și împotriva acestei taxe.
"(Taxa) nu ne va ajuta nici să ieșim nici din criza financiară, nici să prevenim o nouă criză, nici nu va contribui la stabilitatea pieţelor financiare. Această măsură ar avea ca rezultat doar creşterea costurilor de capital şi de credit şi ar bloca investiţiile," a spus Băsescu. Aceasta propune introducerea TFF în ţările în care există acumulări de capital speculativ, care a dus la crearea unor îndatoriri externe pe termen scurt. "Această măsură ar putea împiedica acumularea de capital speculativ," a mai spus Băsescu.
Taxa sperie investitorii?
Este încă neclar cât de avantajoasă ar fi o astfel de taxă pentru țări în curs de dezvoltare, care au nevoie de investiții, din moment ce ar crea o plată în plus pentru investitori.
Europarlamentul Gunnar Hökmark, member al Partidului Popular European, cel mai mare și mai influent grup politic din PE, consideră că taxa pentru tranzacții financiare, ca orice altă taxă, caută să reducă volumul de tranzacții care au loc pe piață. "Speculatorii nu vor suferi. Va suferi numărul de investiții și comerțul, care ne trebuie acum mai mult decât niciodată", a spus Hökmark.
Conform Comisiei Europene, introducerea unor noi taxe face parte din strategia 2020 a UE, conform căreia statele membre trebuie să contribuie la discuțiile globale legate de metode inovatoare de finanțare.