Hannes Swoboda: După eşecul politicilor conservatoare în Europa, e nevoie de o alianţă transatlantică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerea lui Francois Hollande a adus o schimbare radicală nu doar în Franţa ci în întregul peisaj politic european. Stânga din Europa şi-a recâştigat încrederea în sine. Căderea guvernelor din România şi Olanda, majoritatea absolută a lui Fico în Slovacia şi alegerile regionale din Europa şi-au adus o contribuţie semnificativă, dar, cu siguranţă, victoria lui Francois Hollande a fost un moment decisiv al acestei schimbări.

Noi alianţe au devenit posibile. În primul rând, cu cetăţenii europeni afectaţi de politicile stricte şi severe ale austerităţii care au fost promovate de guvernul conservator german, susţinute de Nicolas Sarkozy şi de câteva guverne de stânga, care  devin acum parteneri în opozitie. Socialiştii şi democraţii din Parlamentul European care au militat de multă vreme pentru o alternativă politică a creşterii economice au obţinut o susţinere puternică din partea noului preşedinte francez ales. Este necesar să alegem sau, mai bine zis, să implementăm aceste propuneri pentru a relansa creşterea economică. În acest sens, este important să înlocuim regula de aur a restricţiei bugetare şi economice cu o regulă de echilibru bugetar prin intermediul măsurilor de investiţii în creştere.

Politica de corectare a distribuţiei neloaiale a veniturilor si bunurilor este strâns legată de politica de recuperare economică. Dezvoltarea negativă a distribuţiei veniturilor în sensul adâncirii inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci este mai evidentă în Statele Unite decât în Europa. Există însă o tendinţă negativă în numeroase ţări europene. Propunerile de taxare ale lui Obama şi Hollande precum şi propunerile  socialiştilor şi democraţilor au acelasi scop: reducerea distribuţiei neloaiale şi investitia banilor colectaţi. E necesar să dezvoltăm o strategie comună care să înglobeze toate diferenţele şi particularităţile naţionale.

Cum putem învinge extrema dreaptă şi xenofobia

Statele Unite şi Europa au încă un drum lung de parcurs pentru ca societăţile lor să-şi accepte diversitatea. Formând însă o alianţă strânsă în care să ne susţinem reciproc, putem să atingem acest scop mult mai repede. Doar cu o puternică determinare şi cu o strategie clară şi convingătoare de a construi societăţi deschise şi egale putem învinge grupurile extremei drepte precum Tea Party şi partidele extremiste si xenofobe din mai multe tari UE.

Progresiştii şi stînga de pe ambele părti ale Atlanticului au multe sarcini şi obiective de atins. Globalizarea nu trebuie oprită atâta timp cât este justă pentru toţi. De aceea avem nevoie de o alianţă transatlantică care doreşte să schimbe societatea într-una mai echitabilă şi mai dreaptă, împreună cu socialiştii, social-democratii şi democraţii din SUA.

Eşecul evident al politicilor conservatoare din Europa, a căror implementare a rezultat în creşterea şomajului şi accentuarea xenofobiei pe de-o parte şi alegerea lui Francois Hollande pe de altă parte, înseamnă însă o enormă oportunitate pentru creerea unei asemenea alianţe globale. 

Comentariu de Hannes Swoboda, preşedintele Alianţei Socialiştilor şi Democratilor din Parlamentul European, al doilea cel mai important grup politic din PE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite