UPDATE Comisia Europeană: România trebuie să ia măsuri urgente pentru a evita prescripţia în dosarele de mare corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România trebuie să respecte recomandările Comisiei, care vor cântări greu în următorul raport de monitorizare a justiției din vara 2012. Aceste recomandări anunță că, deși sistemul judiciar român a evoluat față de anul trecut, reforma nu s-a încheiat.

Unul din capitolele cu cea mai mare greutate se referă la corupţie, obiectiv pe care, raportul arată câteva deficienţe.

De la ultimul raport al Comisiei Europene, România a luat măsuri semnificative  pentru a îmbunătăţii eficienţa procedurilor judiciare şi are patru noi coduri care reprezintă temelia unui proces judiciar modern”, a spus Mark Gray, purtător de cuvânt al CE, la anunţul raportului privind justiţia din România şi Bulgaria.

El a menţionat faptul că sunt remarcate unele eforturi pentru judecarea cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanţelor, dar că, una din marile provocări ale sistemului judiciar din România rămâne rezultatul în instanţă a anchetelor de mare corupţie. 

Mai multe cazuri de corupţie de la nivel înalt au fost însă întarziate. Trebuie luate măsuri urgent pentru a evita prescrierea unor termene în aceste dosare”, a spus Gray. El a mai spus că e nevoie de măsuri urgente în procesul de recuperare a bunurilor obţinute din fapte criminale.

De asemenea, este nevoie de rezultate mai bune în conficarea activelor nejustificate şi măsuri stricte în cazuri de incompatibilitate.

Deși 70% dintre cazuri sunt în final încheiate, cele 30% de cazuri rămân nesoluționate, iar multe dintre ele vizează inculpați de nivel înalt. "Puține dintre aceste cazuri au ajuns într-o primă instanță, darămite o decizie finală," arată raportul Comisiei Europeane.

Din toate cele 36 de rechizitorii, din perioada 2005-2010, doar 4 au avut o condamnare definitivă și doar în 10 dintre cazuri s-a luat o decizie în prima instanță.

Din cauza timpului excesiv petrecut pe aceste dosare de corupție, multe dintre cazuri riscă să se prescrie înainte să fie judecate. Trei cazuri dintre cele începute în 2006-2007 deja s-au prescris, mai scrie raportul CE.

Riscul de prescripție amenință și alte cazuri de corupție, inclusic două împotriva fostului premier Adrian Năstase, al cărui caz se prescrie în 2012 - 2013, în condițiile în care nu a fost luată nicio decizie, nici măcar în primă instanță.

Noul cod penal va reduce și mai mult perioada de prescriere, ceea ce va afecta mult mai multe dosare de corupție la nivel înalt.

România trebuie să modifice legea privind prescrierea specială, care se aplică indiferent de numărul de întreruperi și amânări care au avut loc, inclusive cele care țin strict de inculpate, mai arată raportul tehnic al CE.

Comisia este îngrijorată de capacitatea sistemului juridic de a face față unor cazuri complexe, care afectează înalți demnitari publici.

În privinţa ANI, Comisia arată că această agenţie ar trebui să dispună de toate resursele umane şi financiare necesare pentru îndeplinirea mandatului său şi apreciază că, din vara lui 2010 au fost luate foarte puţine măsuri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite