Cum se dau banii de la UE pe proiecte europene. Vezi regulile care se aplică din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regulile generale după care vor fi alocate fondurile UE din 2014 până în 2020 au fost adoptate astăzi de Comisia Europeană în aşa numitul "pachet legislativ pentru politica de coeziune". Este vorba despre modul în care, o treime din bugetul UE, 376 de miliarde de euro (inclusiv pentru Croaţia), vor fi folosiţi de statele membre din 2014. Pentru perioada curentă 2007-2013, bugetul alocat este de 347 de miliarde.

După mai multe dezbateri între statele membre, propunerea Comisiei Europene - care trebuie să primească girul Parlamentului şi Consiliului European - adduce câteva schimbări majore în felul în care fondurile UE vor fi alocate: regiunile sunt împărţite în trei categorii şi primesc bani în funcţie de gradul de dezvoltare, statele membre vor avea un angajament cu Comisia Europeană, nivelul contribuţiei UE se menţine în special din cauza crizei, granturile vor fi înlocuite cu împrumuri sau garanţii pentru credite, dar vor exista şi „sancţiuni automate" pentru ţările care nu îndeplinesc anumite condiţii.

Din 2014 vor exista trei categorii de regiuni:
1. regiunile mai puţin dezvoltate, al căror PIB este sub 75% din media Uniunii Europene - rămân o prioritate pentru politica de coeziune
2. regiunile de tranziţie, al căror PIB se situează între 75% şi 90% din media UE - categorie nou introdusă
3. regiunile mai dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor este de peste 90% din media.

În premieră, Comisia Europeană introduce anumite „condiţionalităţi" a căror neîndeplinire poate duce până la situaţia suspendării finanţării pe unul sau pe mai multe programe. Una din condiţionalităţi este cea „macroeconomică" potrivit căreia, în cazul neîndeplinirii unor ţinte fiscale de un stat membru - stabilite recent de pachetul privind guvernanţa economică, fondurile să poată fi suspendate.

Citeşte, pe Adevărul Europa, detaliile şi condiţiile care pot duce la suspendarea fondurilor pentru o ţară

Această condiţie însă a fost contestată de mai mulţi euroaleşi şi reprezentanţi ai parlamentelor naţionale în cadrul Comisiei REGI din parlamentul Europran unde propunerea CE a fost dezbătută în această după amiază. Comiterul regiunilor (COR) a transmis imediat că nu susţine această prevedere, dar salută reforma politicii de coeziune anunţată astăzi de comisarul pentru politică regională, Johannes Hahn.

Sumele finale alocate fiecărui stat membru și listele regiunilor eligibile în funcție de categorie vor fi stabilite doar după adoptarea definitivă a pachetului .

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite