Bruxelles: Durata întreruperii plăţilor pentru fondurile europene depinde de autorităţile române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a decis întreruperea temporară a plăţilor pentru două luni, pentru programul destinat infrastructurii locale şi regionale, până la remedierea mai multor nereguli legate de proceduri şi managementul proiectelor. Dacă plăţile vor fi reluate în această vară, depinde doar de autorităţile din România, au declarat, pentru Adevărul Europa, oficiali ai CE.

„Practic am blocat temporar plăţile, aceasta nu este o măsură definitivă, pentru a da timp autorităţilor române să remedieze problemele ce au rezultat în urma auditului Comisiei Europene", au precizat sursele citate. Potrivit acestora, după verificările ulterioare, plăţile pot fi reluate sau, dimpotrivă, restricţiile pot fi prelungite.

Procedura de întrerupere a plăţilor pentru finanţările europene este una nouă şi a fost introdusă de Comisia Europeană în ultimul an. Ea a fost aplicată de cel puţin 40 de ori până acum, inclusiv pentru programe derulate în Germania sau marea Britanie.

„Nu putem spune neapărat că este o măsură excepţională. În unele cazuri plăţile au fost reluate după primele termene. Şi în cazul României, totul depinde de autoritităţi", au mai precizat oficialii CE.

Nereguli în mai multe judeţe

Ministerul Dezvoltării Regionale a anunţat astăzi că autorităţile de la Bruxelles au decis întreruperea plăţilor pentru proiectele din Axa 2 a Programului Operaţional Regional după neregulile semnalate la Consiliul Judeţean Teleorman, condus de PSD-istul Liviu Dragnea şi în alte trei judeţe: Buzău, Tulcea şi Ilfov.

Plăţile pentru infrastructură regional şi locală din Programul Operaţional Regional au fost blocate în urma rezultatelor unui raport preliminar . Asta după ce autorităţile de la Bruxelles au efectuat mai multe controale la contractele încheiate între consiliile judeţene din Teleorman, Tulcea, Ilfov şi Buzău cu diferite firme, pe finanţări europene.

Audit al Comisiei Europene

Raportul preliminar a fost trimis de către oficialii Comisiei Europene către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).Auditul Comisiei Europene a fost efectuat în perioada 28 martie - 1 aprilie 2011, având ca obiect verificarea mai multor proiecte.

După audit, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune. În urma reverificării procedurilor de achiziţie publică, pot fi propuse corecţii financiare cuprinse între 2% şi 100% din valoarea proiectelor găsite cu deficienţe.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite