Țările non-euro au 12 zile să se decidă dacă vor să adere la Pactul pentru Competitivitate
0Statele membre non-euro sunt obligate să aplice o serie de reforme până anul viitor și să se decidă până pe 24 martie dacă își doresc să facă parte din Pactul pentru Competitivitate.
Ţările din zona euro au făcut astăzi încă un pas în reducerea diferenţelor de competitivitate a piețelor, care, dacă nu sunt controlate, pot duce și au dus la crize severe în unele țări precum Grecia și Irlanda. Acestea au convenit asupra liniilor generale ale Pactului European pentru Competitivitate, decizii care vor fi adoptate, cel mai probabil la următorul consiliu european de pe 24 și 25 martie.
"Liderii europeni ai căror țări se află în zona euro vor o Europă mai puternică. Aceștia vor coordona mai îndeaproape politice bugetare, fiscale şi sociale", a spus preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, în urma discuţiilor purtate de ţările din zona euro vineri seara (11 martie) la Bruxelles.
Creșteri salariale automate, pensii și taxe armonizate doar pentru zona euro - această întâlnire a celor 17 lideri din uniunea monetară europeană, înaintea consiliului de pe 24 şi 25 martie, la care vor fi prezenți toți cei 27 de şefi de guvern, este văzută de ceilalți membri non-euro ca un pas spre un guvern economic comun al zonei euro.
Patru condiții esențiale pentru statele non-euro
Țările non-euro pot adera, însă, la acest Pact de Competitivitate dacă doresc. Mai exact, spune premierul spaniol Zapatero, acestea trebuie să îndeplinească patru condiții. În primul rând, trebuie să-și reformeze competitivitatea piețelor naționale, în al doilea rând, trebuie să-și regleze nivelul șomajului, în al treilea rând, să-și consolideze stabilitatea instituțiilor publice și apoi să-și consolideze finanțele publice.
Acestea au la dispoziție 12 zile, până la următorul consiliu european, să se decidă dacă își doresc sa adere la Pact. Statele membre non-euro sunt obligate să aplice reformele necesare în cele patru domenii meționate astăzi până anul viitor, când rezultatele vor fi evaluate și se va decide dacă este nevoide de noi criterii sau nu.
Liderii din zona euro au convenit asupra Pactului
Van Rompuy a vorbit în primele ore ale dimineţii de sâmbătă (12 martie), la încheierea unei reuniuni a şefilor de stat şi de guvern din zona euro.
Acesta a spus că toți cei 17 lideri din ţările zonei euro au convenit asupra faptului că economiile lor trebuie să fie mai competitive şi mai convergente. "Pactul ar putea contribui la atingerea acestui țel," a spus acesta. Guvernele din zona euro vor face promisiuni în acest sens, pentru prima dată, la sfârşitul acestei luni, convenind asupra măsurilor pe care intenționează să le adopte la nivel naţional pentru a ajuta economia zonei euro. "Ceea ce s-a schimbat acum este angajamentul politic", a spus Van Rompuy.
"Astăzi am făcut încă un pas relevant de concretețe", a spus premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero. Scopul UE este de a face economia uniunii monetare europene mai integrată și mai competitivă. "Pactul de competitivitate presupune o convergență majoră între economiile țărilor din zona euro," a mai spus astăzi(12 martie) Zapatero.
Practic, liderii țărilor din uniunea europeană monetară au decis astăzi care ar trebui să fie reformele structurale în zona euro pentru a evita viitoare crize economice.
Mecanismul European de Stabilitate
Liderii europeni au discutat și despre cum va arăta mecanismul permanent de salvare al UE, care va intra în vigoare în 2013. Aceștia au decis creșterea flexibilității mecanismului și a stabilit, însă nu decisiv, termenii în care se va oferi ajutorul.
Flexibilitatea acestui fond constă în alocarea de fonduri de salvare numai "în anumite situații de excepție", evitând astfel folosirea sa de către statele membre precum un instrument de achitare a datoriilor externe.
Germania dorește ca "operaţiunile de salvare să rămână excepţii" şi să aibă loc numai atunci când "zona euro ca întreg" este în pericol.
Ca o măsură complementară de salvare, cancelarul german Angela Merkel a propus ţărilor-partenere să întreprindă reforme structurale în pensii, salarii şi impozite, astfel încât criza datoriilor să nu se repete în viitor.
Liderii din zona euro s-au hotărât și asupra unui posibil mod de a ajuta Grecia și Irlanda cu plata datoriilor prin reducerea ratelor dobânzilor. Ajutorul nu vine, însă, fără condiții.
Țările din zona euro pun condiții Irlandei
La ce renunță, deci, Irlanda dacă vrea să-și scadă deficitul? Irlanda trebuie să-și armonizeze rata de impozitare pe profit la un nivel UE minim pentru toate statele membre din zona euro, au decis astăzi (12 martie) liderii zonei euro.
Merkel a spus că ar sprijini scăderea ratelor dobânzii pentru Irlanda doar "în momentul în care primim ceva în schimb".
Irlanda a spus că va "găsi o cale de rezolvare a situației" și că se va angaja în mod constructiv în "discuții legate de alte aspecte fiscale ale pactului".
Sarkozy consideră că o renegociere a creditelor pentru Irlanda nu este posibilă dacă guvernul irlandez "nu-și va onora datoria sa în afacerea UE", care spune acesta, este legată de creșterea impozitului pe profit.
"Este dificil să ceri altor țări să salveze Irlanda, în timp ce Irlanda este hotărâtă să păstreze cel mai mic impozit pe profit din Europa".
Conform noului pact, cele 17 state vor împărtăşi în viitor obiective comune în privința bugetelor, pensiilor şi impozitelor. Întâlnirea de vineri (11 martie) constituie o bază pentru discuţiile care vor urma pe 24 și 25 martie, la următorul consiliu european.