INTERESELE ROMÂNIEI Ce poate rata şi negocia Băsescu la Bruxelles: să nu plece afacerile spre Est, banii băncilor şi fondurile UE spre vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat cu ce mize merge astăzi la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles care vor lua decizii privind Grecia şi disciplina fiscală din UE, dar vor discuta şi despre măsurile de creştere economică şi a locurilor de muncă, în special prin stimularea IMM-urilor. Băsescu vrea ca România să fie prezentă la discuţiile zonei euro, va susţine că înfiinţarea de noi IMM-uri şi plecarea marilor companii

1. Să fim prezenţi la masa discuţiilor zonei euro

Traian Băsescu a anunţat că România doreşte să ia parte la discuţiile zonei euro. "Să se stabilească participarea statelor non-euro la summiturile statelor euro. Acele state care adoptă tratatul (n.n tratatul internaţional privind disciplina fiscală) trebuie, în opinia noastră, să participe la summiturile zonei euro pentru că, orice se întâmplă în politicile economice din zona euro afecteaza consistent şi o tara precum România", a declarat ieri seară şeful statului. În acest moment, propunerea de tratat menţionează că statele non euro pot participa cel puţin o dată pe an sau "ori de câte ori este necesar".

"Este un compromis, dar nu este 100% ce ne-am dori", a declarat ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban, la Bruxelles, după Consiliul pentru Afaceri Generale ce a avut loc în marja reuniunii informale de astăzi.

Premierul Poloniei Donald Tusk a fost cel care a dat tonul condiţiilor pentru zona euro. El a avertizat că nu va semna tratatul fiscal dacă ţările non euro nu vor fi primite la toate discuţiile despre viitorul monedei unice.

Nouă delegaţii naţionale ale statelor non euro din Parlamentul European, printre care şi România, au transmis o scrisoare preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy şi în care se arată nemulţumiţi de refuzul liderilor euro zonei de a lăsa statele non euro să participle la discuţiile privind viitorul monedei unice. 

2. Să nu plece afacerile spre Est - delocalizările spre Asia

Dacă Eurozona intră în recesiune în 2012, aşa cum mulţi analişti prognozează, România va fi în dificultate şi creşterea noastră economică va fi frânată

"Aş spune că, dacă vrem să vorbim despre soluţii de creştere economică în Uniunea Europeană, şi nu ştiu dacă va fi un subiect foarte uşor de digerat, dar noi vom ridica problema delocalizării industriilor din UE către Asia. Eu am convingerea că Europa are probleme de creştere şi problemele de forţă de muncă neangajată, în primul rând datorită proceselor severe de delocalizare a marilor industrii către alte zone din afara UE", a declarat Băsescu, potrivit Agerpres.

Numai IMM-urile nu pot rezolva problema ocupării forţei de muncă, mai ales că, în România, cea mai mare parte din IMM-uri sunt legate în funcţionarea lor de marile companii. Priviţi la Dacia, câte IMM antrenează pe orizontală! Priviţi la Şantierul Naval Constanţa sau Mangalia, sau la SIDEX Galaţi, sau la orice mare întreprindere! El a precizat că problema României este de a crea IMM-uri, adăugând că România nu se confruntă cu un proces de delocalizare "alarmant".

3. Să nu plece banii băncilor spre Vest - recapitalizările din UE

Băsescu: În cursul săptămânii trecute am avut întâlniri importante în zona bancară. Pentru public este important următorul mesaj: băncile austriece nu-şi vor diminua capitalul în România în 2012.

4. Libera circulaţie a forţei de muncă

Băsescu: Poate că ar trebui să găsim stimulente fiscale pentru ca marile industrii să nu se mai delocalizeze către Asia, lăsând un gol imens şi în forţa de muncă direct angajată, dar şi în colaborările pe care le aveau pe orizontală cu întreprinderi mici şi mijlocii.

Nu ştiu dacă acest subiect va deveni o temă la acest Consiliu, dar la acest Consiliu voi ridica acest subiect al marilor întreprinderi delocalizate şi poate să pregătim pentru Consiliul următor o discuţie pe această temă, legată de menţinerea forţei de muncă în Europa, a declarat şeful statului, citat de Agerpres.

"Vorbim de o piaţă unică europeană, dar România încă are restricţii pentru forţa de muncă în nouă state ale Uniunii Europene", a mai spus Băsescu.

Liderii UE vor discuta, pentru prima dată, de un plan pentru creştere economică şi locuri de muncă cu care Germania şi Franţa ar putea veni la masa negocierilor. El ridică însă alte temeri şi provocări cheie: coordonarea taxelor şi impozitelor la nivel de UE, taxa pe tranzacţiile financiare şi redirecţionarea banilor nefolosiţi din fonduri UE - unde România şi Bulgaria sunt în pericol - către un program pentru investiţii şi IMM-uri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite