Franţa şi Germania nu se înţeleg pe soluţiile crizei din zona euro. Se pregăteşte un al doilea summit pentru decizii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii UE dezmint existenţa unui acord între Merkel şi Sarkozy privind majorarea resurelor EFSF la 2000 de miliarde de EUR
Oficialii UE dezmint existenţa unui acord între Merkel şi Sarkozy privind majorarea resurelor EFSF la 2000 de miliarde de EUR

Liderii europeni vor avea un al doilea summit pe tema crizei din zona euro, cel mai probabil miercurea viitoare, din cauza unor neînţelegeri franco-german discordie pe o serie de aspecte-cheie pentru rezolvarea problemelor monedei unice, a anunţat EuObserver.

O declaraţie comună a Parisului şi Berlinului transmisă joi seară arată că toate elementele planificate "de răspuns global şi ambiţios" la criza din zona euro vor fi examinate într-un "mod profund", duminică, 23 octombrie. Deciziile, însă, vor fi luate "în o doua întâlnire, cel mai târziu miercuri."

Citeşte şi: Motivele amânării unui summit crucial pentru moneda Euro şi Grecia

Între Paris şi Berlin există mai multe diferenţe de opinie legate de modul de a alimenta, cu resurse suplimentare fondul de salvare din zona euro pentru a opri răspândirea contagiunii în Italia, modul în care se va face recapitalizarea băncilor şi măsura în care investitorii privaţi ar trebui să participe la preluarea datoriei greceşti.

Au o singură concluzie: de câţi bani au nevoie băncile UE

Liderii UE ar fi stabilit însă suma de care băncile europene ar avea nevoie. UE a ajuns la un acord în legătură cu suma de care este nevoie pentru recapitalizarea băncilor europene: în jur de 100 de miliarde de euro, a anunţat Reuters. Suma a fost discutată cu statele membre şi este "acceptabilă" pentru toată lumea.

Financial Times a deschis ediţia europeană de joi cu acest subiect arătând că acordul este pe suma de "doar 90 de miliarde", jumătate din estimările Fondul Monetar Internaţional.

UE rămâne însă divizată cu privire la modul în care ar putea creşte suma din fondul de salvare pentru zona euro, mai scrie Reuters.

Băncile vor fi obligate să vină mai întâi cu capital de la acţionari. În cazul în care nu reuşesc, guvernele naţionale vor oferi sprijin. Numai ca o ultimă soluţie Fondul european pentru salvare în zona euro ar putea să fie utilizat pentru recapitalizare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite