Aderarea României şi Bulgariei la Schengen iese din discuţia consiliului de miniştri. PE îşi dă votul de abia în iunie.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul cu privire la aderarea la Schengen nu se discută în consiliul de afaceri interne de joia aceasta de la Bruxelles, însă rapoartele ultimei evaluări efectuate de experţii Schengen vor fi prezentate miniştrilor, susţine Parlamentul European. 

Carlos Coelho, deputat european şi raportorul Parlamentului European pentru nivelul de pregătire al României şi Bulgariei cu privire la intrarea în spaţiul Schengen vizitează, joi şi vineri România. Varna, Constanţa, Bucureşti şi Iaşi sunt câteva dintre punctele sale de interes, atât din prisma securităţii la graniţe, cât şi a pregătirii vameşilor în folosirea sistemelor de informaţii Schengen. €"În Iaşi voi vizita centrul SIRENE şi în Bucureşti voi merge la aeroportul Henri Coandă," a spus Coelho.

PE: Votul pe Schengen a ieşit din agendă, se discută rapoartele
"€œNu va fi nici un vot cu privire la aderarea celor două ţări la Schengen în următorul Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) pentru că acest subiect nu se află pe agenda consiliului," susţine raportorul PE pe Schengen. 

"Rapoartele tehnice ale ultimei evaluări efectuate de experţii Schengen vor fi circulate în Consiliul JAI de pe 24 februarie, îns㠀œaceste documente sunt puse la dispoziţia miniştrilor doar pentru a-i informa," spune Coelho.

Control frontieră Bulgaria-Turcia pe 17 martie 
Experţii Schengen vor efectua încă un control tehnic la graniţa Bulgariei cu Turcia pe 17 martie, deoarece punctele de frontieră nu erau suficient de bine apărate, conform ultimului raport. "Aştept rezultatele raportului tehnic al Bulgariei momentan şi sperăm că cele două ţări vor fi amândouă pregătite să intre în acelaşi timp în Schengen," a mai spus Coelho. 

Scenariul România fără Bulgaria rămâne în picioare 

Dacă şi următorul raport privind pregătirea tehnică a Bulgariei pentru aderarea la Schengen va fi în continuare negativ, Parlamentul European ia în calcul  posibilitatea unui vot separat pentru România. "€œNu vom avea încotro, va trebui să ne gândim la ideea de a separa cele două ţări astfel încât România să intre în spaţiul Schengen mai repede decât Bulgaria," a spus Coelho. Un astfel de scenariu ar însemna noi vizite ale experţilor Schengen pentru a verifica paza românească la frontierele României cu Bulgaria. "Suntem pregătiţi pentru o astfel de situaţie, o luăm în calcul, dar, sincer, ar fi un scenariu extrem, şi vreau să spun că scenariul pe care PE îl preferă este ca cele două ţări să adere în acelaşi timp".

Votul PE? Nu până în iunie 
Consiliul va primi următorul raport tehnic al Bulgariei cel mai probabil în aprilie. "Noi, dacă îl primim la sfârşitul lui aprilie, vom putea să întocmim un raport şi să votăm în sesiunea plenară de abia în iunie. Nu se poate mai devreme," spune Coelho. Acesta ar trebui să scrie raportul, care va fi tradus în toate limbile UE şi supus apoi unor unor dezbateri între europarlamentari. În cazul în care europarlamentarii vor să facă amendamente raportului PE, toate acestea trebuie să fie traduse din nou în toate limbile, proces care durează. "Desigur, sper că europarlamentarii nu vor adduce foarte multe modificări, însă eu nu le pot spune să nu facă amendamente, este dreptul lor, dar asta ar putea întârzia votul nostru," explică Coelho. "Toate grupurile politice au spus totuşi că îmi vor urma sfatul şi că au încredere în raportul pe care îl voi scrie," mai spune acesta.

image

MCV nu influenţează Schengen 
Referitor la felul în care rapoartele privind reformele justiţiei şi luptei împotriva corupţiei din România şi Bulgaria vor influenţa decizia PE pe dosarul Schengen, Coelho preferă să nu facă nici o legătură între €"două chestiuni complet diferite". "€œMă aştept ca noile rapoarte de ţară MCV de la vară să fie bune," a spus Coelho. €"Însă una este să îndeplineşti criteriile Schengen, şi alta este să faci reforme judiciare."

Miniştrii de interne francez şi german€ au trimis iarna trecută Comisiei, Parlamentului şi Consiliului o scrisoare prin care cereau amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. În scrisoarea celor doi, pe care Adevărul Europa a avut ocazia să o citească, Mecanismul de Cooperare şi Verificare apare în nenumărate rânduri, miniştrii atrăgând atenţia asupra reformei încete din cele două ţări şi a nivelului ridicat de corupţie.

Coelho consideră că scrisoarea trimisă de Paris şi Berlin este subiectivă şi prezintă o legătură între MCV şi Schengen "ilegală": "€œCu toţii am văzut scrisoarea celor doi miniştri, le-am înţeles punctul de vedere, însă este judecata lor, este felul în care ei înţeleg situaţia şi nu reprezintă nicidecum un argument solid, plus că este ilegal să faci astfel de conexiuni".

PE a primit rapoartele 

Parlamentul European a primit ultimele rapoartele ale României şi Bulgariei privind pregătirea tehnică Schengen a celor două ţări. "€œMomentan, lucrăm la aceste documente, am început să le analizez acum o săptămână, când le-am primit," spune Coelho. Raportorul PE susţine că, aşa cum arată documentele, România este pregătită să intre în spaţiul Schengen, dar aşteaptă următorul raport tehnic al Bulgariei pentru a putea fi judecată. 

image

Termen-limită pentru Consiliu: 2 mai
Consiliul are că termen-limită de predare al următorului raport tehnic al Bulgariei 2 mai. Dacă Parlamentul European nu primeşte ultimul raport tehnic al Bulgariei până pe 2 mai anul acesta, atunci el îşi va da votul privind aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, cu menţiunea că votul nu va fi rezultatul unui proces de decizie obiectiv şi corect-informat, din moment ce Consiliul nu a înaintat europarlamentarilor rapoartele tehnice privind stadiul reformelor în România şi Bulgaria pentru intrarea în Schengen.

În acest fel, Consiliul nu poate să invoce faptul că se întârzie o decizie în cazul Schengen din cauza faptului că PE nu a votat, deşi a fost consultat, aşa cum cere Tratatul de la Lisabona sau Tratatul de funcţionare al UE. Atât timp cât PE dă un răspuns Consiliului, misiunea sa de consultant poate fi considerată încheiată, însă menţiunea PE ar crea un conflict între Consiliu şi Parlament.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite