Comisia Europeană îi cere României să ia măsuri pentru a proteja sănătatea bebeluşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană interzice fabricarea în Uniunea Europeană de biberoane conţin Bisfenol A (BPA) şi cere tuturor statelor membre să ia măsuri legislative pentru a asigura sănătatea copiilor.

De la 1 martie, nicio companie nu va mai putea produce biberoane de plastic în a căror compoziţie chimică intră această substanţă.

De pe 1 iunie anul acesta, niciun astfel de biberon nu va mai putea fi importat şi comercializat, mai spune Comisia Europeană. Între timp, producătorii au început deja să retragă de pe piaţă biberoanele care conţin BPA şi să le înlocuiască cu produse mai sigure.

Toate statele membre UE trebuie acum să transmită Comisiei cum vor pune în aplicare noua directivă şi ce modificări de legi vor impune.

John Dalli, comisarul responsabil pentru politica de sănătate şi protecţia consumatorilor a spus că "era necesar să se ia măsuri", din moment ce există incertitudini privind expunerea sugarilor la substanţa BPA. "01 martie reprezintă un punct de reper în eforturile noastre de a proteja mai bine sănătatea cetăţenilor UE. Scopul este de a reduce şi mai mult expunerea la această substanţă a celei mai vulnerabile părţi a populaţiei noastre, şi anume copiii," a spus Dalli.

BPA este o moleculă organică din care se pot fabrica materiale plastice policarbonat, care, la rândul lor, pot fi folosite în producţia de biberoane. În momentul în care biberoanele sunt încălzite la temperaturi ridicate, aceste containere eliberează cantităţi mici de BPA care sunt nocive pentru bebeluşi.

Comisia a cerut Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) să evalueze cât de nocivă este substanţa BPA anul trecut, după ce în martie 2010, guvernul danez a interzis temporar utilizarea BPA în fabricarea de materiale plastice care intră în contact cu produsele alimentare destinate copiilor de până la trei ani.

În iulie 2010, Franţa a anunţat, de asemenea, o interdicţie temporară privind fabricarea, importul, exportul şi introducerea pe piaţă a biberoanelor care conţin BPA.

EFSA spune că Bisfenol A devine nociv pentru corpul uman dacă se ingerează zilnic peste limita de 0,05 miligrame de BPA la un kilogram de greutate corporală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite