Ziua Europei, marcată şi la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 9 mai e sărbătorită cu o anumită întârziere în capitala României, printr-un spectacol artistic, duminică, la Băneasa Shopping City. De vină pentru întârziere nu sunt – aşa cum unii s-ar aştepta – rămânerile noastre în urmă de pe drumul integrării, ci doar capriciile meteo ale acestei primăveri.

Din punct de vedere european, ziua de 9 Mai are două mari semnificaţii. Este Ziua Victoriei împotriva fascismului (1945). La 9 Mai 1950, Robert Schuman, ministru de Externe al Franţei, făcea publică celebra „Declaraţie" în care cerea punerea sub control comun a industriilor de război ale Franţei şi Germaniei, astfel încât niciunul dintre aceste state să nu se mai poată pregăti, în secret, de război. La idee au aderat Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburgul, punând mai întâi în comun industriile cărbunelui şi oţelului, apoi diversele ramuri ale economiilor.

Din 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, comunitatea se numeşte Uniunea Europeană, cu monedă comună, cu desfiinţarea graniţelor interne (sistemul Schengen) şi cu politică de apărare comună.

Proiectul european, pornit de la necesitatea asigurării păcii, a căpătat, în timp, tot mai multe valenţe economice, legate de competitivitate şi participare a continentului la competiţia globală. Toate acestea în paralel, cu o extindere în mai multe valuri.

Meritele megaproiectului european

Prin Tratatul de la Lisabona (din decembrie 2009) Uniunea a căpătat pentru prima dată personalitate juridică. Dar integrarea este un proces continuu, care cunoaşte faze de progres, dar şi momente de criză. Multe întrebări se pun astăzi în legătură cu viitorul acestui megaproiect.

Printre marile lui merite se numără, în primul rând, asigurarea păcii şi libertăţii pentru toţi membrii. Libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, capitalurilor şi serviciilor au stimulat comerţul, investiţiile şi creşterea economică. Iar politicile de coeziune au ajutat multe zone sărace să facă pasul spre prosperitate.

Pentru România, libertăţile oferite de statutul de candidat şi apoi de stat membru au ajutat la creşterea susţinută a exporturilor şi a investiţiilor. De asemenea, au permis a trei milioane de conaţionali să meargă pentru a munci în afara ţării, câştigând mai bine şi integrându-se în economii mai competitive. De asemenea, zeci de mii de tineri români studiază astăzi în Europa, la costuri scăzute.

Provocarea crizei economice

Pe de altă parte, criza datoriilor pune la grea încercare nu numai moneda unică, ci şi stabilitatea financiară şi economică a întregului continent. Generoasele sisteme sociale sunt tot mai greu de susţinut, măsurile de ajustare fiind resimţite din greu de mari mase de cetăţeni.

Pe fondul acestor provocări, temerile sociale şi nemulţumirile generate de criză alimentează formaţiunile populiste şi împing chiar lideri din partidele tradiţionale spre renaţionalizarea a tot mai multe dintre deciziile comune. În mod tradiţional, sărbătorirea Zilei Europei se adresează mai ales tinerilor. Şi acest lucru este normal. Ei nu ştiu sau nu îşi mai amintesc Europa cu zeci de frontiere şi monede naţionale şi tot felul de bariere comerciale. Dintre ei sunt aşteptaţi liderii care mâine să poată continua acest proiect, feriţi de provocările populiste ale momentului.

Spectacol la mall

Reprezentanţa Comisiei Europene în România vă invită duminică, 22 mai 2011, între orele 11.00 şi 18.00, la Băneasa Shopping City, la un eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Europei. După deschiderea oficială, manifestările vor continua pe tot parcursul zilei cu un spectacol inedit oferit de artişti consacraţi, precum Margareta Pâslaru, Adi Manolovici şi Academia de Rock, Klasikvm Ensemble,Truverii, dar şi de tineri care se pregătesc pentru o carieră artistică în cadrul mai multor universităţi şi şcoli din Bucureşti. Spectatorii vor putea să  participe şi la diverse concursuri pe teme europene care vor fi premiate. Adevărul Holding este partener media al evenimentului.

Directivă pentru protecţia victimelor

Ordinele de protecţie pentru victimele abuzurilor sau hărţuirilor de orice fel ar urma să fie valabile în toate ţările europene. Cel puţin aşa prevede un proiect de directivă prezentat ieri de Comisia Europeană. Proiectul introduce standarde privind protecţia victimelor infractorilor, astfel încât acestea să beneficieze de sprijinul autorităţilor oriunde în UE.

Standardele vor asigura tratarea cu respect a victimelor, iar poliţia, procurorii şi judecătorii vor fi instruiţi în acest sens. Autorităţile vor fi obligate să se asigure că victimele primesc, pe înţelesul lor, toate informaţiile privind drepturile pe care le au şi vor fi sprijinite să participe la procedurile judiciare. Proiectul va fi studiat de eurodeputaţi şi de reprezentanţii ţărilor membre.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite