Propunere a Comisiei Europene: Actele oricărui european, recunoscute în toate ţările UE
0
Comisia Europeană propune recunoaşterea automată a actelor de stare civilă ale fiecărui cetăţean UE de către toate statele membre şi are în vedere şi eliminarea costurilor pentru traducerea şi recunoaşterea acestora.
Astfel, certificatele de naștere, de căsătorie, adopţia, diplomele şi actele de proprietate vor fi mai ușor recunoscute în străinătate. Această recunoaștere nu ar impune armonizarea normelor existente, iar sistemele juridice ale statelor membre ar rămâne neschimbate. O altă opţiune a Comisiei Europene pentru recunoaşterea transfrontalieră a actelor este introducerea, în toate ţările UE, a unor formulare pentru cele mai commune documente de stare civilă.
Europenii care trăiesc în afara țărilor lor de origine se confruntă frecvent cu obstacole birocratice: trebuie să aștepte, de exemplu, să li se obţină o ștampilă oficială pe o hotărâre a unei instanțe sau pe un titlu de proprietate, să plătească pentru traducerea unui certificat de naștere, de căsătorie sau de deces sau să se lupte cu autoritățile publice pentru a obține recunoașterea unui nume de familie.
Plângeri legate de recunoaşterea actelor
În prezent, aproximativ 12 milioane de europeni locuiesc în prezent în alt stat membru decât cel de origine, alte milioane circulă în Europa, însă foarte mulţi se plâng în legătură cu recunoașterea documentelor oficiale. În unele state membre, cetățenii trebuie să plătească o taxă pentru ca documentele lor, care au fost deja eliberate în mod oficial de un stat membru, să fie recunoscute ca fiind autentice.În alte state membre, autorităţile solicită documente administrative care nu există întotdeauna în țara de origine a cetățeanului.
Oficiile stării civile și sistemele administrative din statele membre diferă în mod considerabil, ceea ce duce la formalități greoaie și costisitoare (traducere, dovada suplimentară a autenticității documentelor). Aceste probleme îi împiedică pe cetățeni să beneficieze pe deplin de drepturile lor în cadrul UE.
Dreptul la liberă circulaţie este îngrădit
„Piața unică din Europa nu înseamnă doar eliminarea barierelor în calea mărfurilor și a serviciilor, ci și simplificarea vieții cetățenilor noștri, în special când aceștia se deplasează în interiorul UE”, a declarat Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție. Potrivit Comisiei Europene, acestea sunt piedici în calea dreptului la liberă circulație, garantat de tratatele UE, în viața de zi cu zi. „Componenta de cetățenie a pieței unice nu este pe deplin dezvoltată, iar cetățenii cer o schimbare: trei sferturi dintre europeni ne transmit că UE trebuie să îmbunătățească circulația documentelor oficiale între țările UE”, a adăugat Reding.
Potrivit rezultatelor sondajului Eurobarometru din octombrie 2010, 73 % dintre europeni sunt de părere că ar trebui luate măsuri pentru a îmbunătăți libera circulație a documentelor oficiale între țările UE.
Consultare publică şi observaţii
Publicul larg poate prezenta, până pe 30 aprilie, observații privind modul în care situația ar putea fi îmbunătățită pentru a se asigura că aceste documente sunt recunoscute indiferent de locul în care cetățenii se află sau se deplasează în interiorul UE. Comisia va lua în considerare aceste răspunsuri atunci când va prezenta propuneri legislative, în 2013.
În funcție de rezultatul consultării publice, Comisia planifică două propuneri legislative separate pentru 2013: prima referitoare la libera circulație a documentelor oficiale, iar a doua privind recunoașterea situațiilor în materie de stare civilă. În Raportul privind cetățenia UE, adoptat la 27 octombrie, Comisia are în vedere alte 25 de acțiuni care vor intra în vigoare în anii următori.