Vecinii bulgari anunţă: Nu ajutăm ţările indisciplinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Bulgaria îşi doreşte încă să adere la zona euro în ciuda predicţiilor recente  privind prăbuşirea monedei unice
Bulgaria îşi doreşte încă să adere la zona euro în ciuda predicţiilor recente privind prăbuşirea monedei unice

Bulgaria a refuzat marţi să se implice în planul de salvare a ţărilor cu probleme ale zonei euro, afirmând că "nu-şi va asuma angajamente financiare" faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite AFP.

"Bulgaria nu va participa la finanţarea programelor de ajutorare a ţărilor indisciplinate din punct de vedere financiar", a afirmat Ministerul de Finanţe de la Sofia prin intermediul unui comunicat.

Luni, miniştrii europeni ai finanţelor au avut o teleconferinţă pentru a decide contribuţia fiecărei ţări la consolidarea resurselor FMI care, la rândul său, trebuie să ajute statele din zona euro aflate în dificultate.

"Bulgaria a încheiat în 2007 rambursarea datoriei faţă de FMI. Bulgaria nu are niciun angajament financiar faţă de această instituţie şi nici nu intenţionează să-şi asume vreunul", a subliniat Ministerul de Finanţe. "Bulgaria nu face parte din acordul mecanismului de stabilizare europeană", a adăugat ministrul.

Mulţumită de stabilitatea sa macroeconomică şi de nivelul redus al datoriei, Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene, a susţinut în principiu, în urmă cu zece zile acordul ţărilor UE, cu excepţia Marii Britanii, de a întări disciplina financiară în zona euro în faţa crizei datoriilor şi de a revizui tratatele europene în acest sens.

Miniştrii de finanţe din zona euro au convenit luni, în cadrul unei conferinţe telefonice a Eurogrupului, să ofere 150 miliarde de euro pentru stimularea capacităţii de creditare a Fondului Monetar Internaţional, variantă convenită la summitul din 8-9 decembrie de liderii UE pentru a ajuta la combaterea crizei din zona euro. Marea Britanie a refuzat să contribuie la sporirea resurselor FMI. Vezi aici detalii!

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite