Un „pact româno-român“ al finanţărilor europene?

România ar trebui să vină cu oferte credibile de garantare a derulării proiectelor europene. De câţiva ani tot auzim că României i s-au alocat peste 30 de miliarde de euro, de la Uniunea Europeană, ca sprijin pentru dezvoltare, pentru perioada 2007-2013. Absorbţia acestor fonduri continuă a fi jenant de redusă chiar şi în al cincilea an al acestui exerciţiu.

Tot de mai mulţi ani primim explicaţii şi justificări oficiale, însoţite de angajamente nenumărate că situaţia se va remedia. În acest timp, ne-am confruntat şi cu o criză economică teribilă, peste care cetăţenii României ar fi trecut mai uşor dacă se accesau aceste finanţări. În schimb, Guvernul s-a împrumutat masiv de la instituţiile financiare internaţionale şi de pe piaţa locală.

Incapacitatea autorităţilor române de a gestiona problematica fondurilor structurale şi a celorlalte instrumente financiare europene l-a sensibilizat pe preşedintele Comisiei Europene, dar şi Parlamentul European, şi statele membre, creând României o tristă „faimă" pe piaţa financiară globală. Partenerii europeni au solicitat Bucureştilor, tot mai insistent, să adopte măsuri speciale pentru a avansa în acest domeniu (un demnitar român a propus să se ia „măsuri extraordinare").

Să amintim că deja, la Bruxelles şi în capitalele statelor membre, se discută despre proiectul noului Cadru financiar european (2014-2020), ceea ce a predispus şi la aserţiunea că România este pe cale să înregistreze un eşec de proporţii în executarea programelor prioritizate pentru actualul cadru financiar. Or, a dovedi neputinţă în aplicarea politicilor europene va ridica iar semnul întrebării asupra calităţii de stat membru şi va spori neîncrederea faţă de România.

„Măsuri extraordinare"

În conferinţe organizate aproape săptămânal, în rapoarte periodice, în „dosare" de presă, în discursuri politice (de câteva ori pe zi) s-au prezentat cauze reale sau presupuse, proiecte şi soluţii, făgăduieli solemne şi îndoielnice că „în perioada următoare" situaţia va fi remediată.  Acum se vorbeşte de măsuri „extraordinare", de nevoia sprijinului comunitar şi chiar a cumetriilor europene politice ca un gest disperat de a arăta că responsabilii nu sunt iresponsabili, că cei care s-au dovedit incapabili până acum vor fi capabili de acum înainte, că cei care au arătat neputinţă vor demonstra că pot întreprinde ceea ce e necesar pentru a investi fondurile europene în programe de dezvoltare a ţării (sună cam electoral?). 

Din păcate, îndoiala şi neîncrederea sunt foarte mari în rândul cetăţenilor români, dar şi la partenerii europeni, pentru că de prea mult timp autorităţile au probat lipsă de voinţă şi sinceritate în îndeplinirea promisiunilor lansate.

Guvernarea ultimilor ani - un risc şi pentru UE

Oricât s-ar strădui Guvernul să arate spre autorităţile de management, organismele intermediare, posibilii beneficiari (publici şi privaţi), firme de consultanţă sau contextul regional şi internaţional, nu va convinge deloc (ceea ce nu înseamnă că amintitele entităţi şi-au îndeplinit integral obligaţiile).

Căci atâta vreme cât guvernarea se va desfăşura haotic şi nu pe baza disciplinei proceselor şi politicilor publice, dacă nu vor fi urmărite priorităţile şi programele strategice ale instituţiilor centrale şi Executivul ia decizii politice fără evaluări serioase de impact financiar, economic, social, în general asupra sistemului public (a se vedea recentele rapoarte ale Băncii Mondiale) va fi greu să se creadă în capacitatea de a implementa priorităţile stabilite în Cadrul Strategic Naţional, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală etc., deci de a absorbi fondurile europene.

Ceea ce înseamnă că felul în care s-a guvernat, în ultimii ani, a reprezentat un risc politic major pentru mediul economic şi social din România, dar şi pentru cel din Uniunea Europeană. Desigur, procesul guvernării este în directă relaţie cu mediul politic. Dacă acesta nu dezvoltă caracteristici de cooperare, ci permanent conflictuale, nu numai că se accentuează riscul politic, dar apare improbabilă o coordonare eficientă a procesului gestionării programelor europene.

Aşa încât soluţia aşteptată ar putea veni de la un „pact româno-român" dedicat aplicării programelor strategice de dezvoltare a ţării, cu oferte credibile de garantare a derulării multianuale a proiectelor care se înscriu în susţinerea obiectivelor naţionale şi europene. Europenizarea partidelor politice rămâne, încă, un deziderat de atins în România. Iar funcţionarea statului de drept ar da nu doar stabilitate şi garanţie, dar şi predictibilitate verosimilă actului de guvernare şi creare a bunurilor publice, spre care este îndreptat un procent însemnat al fondurilor structurale.

Fireşte că într-o construcţie partenerială, ca stat membru al Uniunii Europene, ne interesează, în gradul cel mai înalt, ce opinie îşi conturează partenerii despre abilităţile noastre de a performa în domeniul politicilor europene, inclusiv în implementarea programelor finanţate prin fonduri europene.

Dar contează şi respectul pentru noi înşine! Or, tocmai asupra acestuia se atentează când se pun în primejdie programe de dezvoltare locală, naţională, regională şi europeană din cauza preferinţei patologice a factorilor decidenţi pentru politicianism, clientelism, corupţie şi birocraţie excesivă. Tot lipsă de respect faţă de cetăţeni şi interesul public arată liderii politici şi autorităţile atunci când aduc drept scuze şi explicaţii situaţii şi standarde sub limitele admisibilităţii morale şi social-economice. Aceasta în contextul în care există multiple cazuri de succes, unele chiar în imediata noastră vecinătate.

Avertismente şi penalizări

Şi pentru că frecvent se clamează, de la înaltele tribune ale ţării, interesul national, cetăţenii aşteaptă o definire a acestuia şi prin corelarea între cheltuirea împrumuturilor de zeci de miliarde de euro pentru tot felul de „deficite" şi neutilizarea a cca. 30 miliarde de euro (nerambursabili!), alocate României de Uniunea Europeană pentru investiţii în programe de dezvoltare a ţării.

Aproape zilnic sosesc la Bucureşti avertismente despre „riscul ca România să piardă fonduri europene". Iar acum sunt trimise, pe adresa Guvernului, penalităţi de zeci de milioane de euro pentru incorectitudinea gestionării aceluiaşi proces. Acesta nu este numai preţul incompetenţei sau neglijenţelor birocratice, ci şi al politizării administraţiei publice, al neasumării răspunderii pentru îndeplinirea obligaţiilor publice.

Nu pot, însă, da dreptate celor care consideră că România şi cetăţenii săi nu pot performa conform politicilor şi standardelor europene. Personal, sunt convins că traversăm o etapă care va fi curând catalogată un „accident de parcurs", dar care va lăsa în urmă o suită de costuri, pe care, având în vedere metehnele actuale politicianiste autohtone, va trebui să le acopere viitorimea. Şi nu doar prin obligaţii financiare, ci şi printr-un nou spirit, cu adevărat european! Iar în privinţa investirii judicioase a fondurilor europene în programe care să servească binelui public şi interesului cetăţenilor sunt absolut convins că se pot obţine rezultate pozitive şi în România. Doar dacă se vrea!

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.