Ultimatumuri înainte de Eurogrup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta despre tranşa pentru Grecia, împrumutul pentru Italia şi creşterea costurilor de împrumut în eurozonă.

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor avea o sarcină grea la reuniunea de astăzi: trebuie să decidă dacă Atena primeşte tranşa de împrumut de care avea deja nevoie la începutul lunii,  în condiţiile în care garanţiile scrise ale tuturor partidelor din Grecia întârzie să ajungă la Bruxelles.

„Fără un acord scris din partea tuturor formaţiunilor din guvernul de uniune naţională, Grecia nu va primi următoarea tranşă", a avertizat în urmă cu câteva zile Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului şi preşedintele Eurogrupului, în timpul primelor sale discuţii cu noul premier desemnat de la Atena, Lucas Papademos. Ultimatumul dat de Juncker expiră astăzi.

Cum deblochează Italia

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, va prezenta partenerilor din zona euro situaţia Italiei după ce vineri a fost la Roma, unde a discutat cu cabinetul lui Mario Monti despre acţiunile imediate care trebuie luate. În momentul de faţă, Italia nu are practic nicio posibilitate să-şi refinanţeze datoriile în valoare de 300 de miliarde de euro, scadente în 2012. Costurile de împrumut se menţin la peste 7%, cotă nesustenabilă. Iar singura soluţie, spun analiştii, este un împrumut de urgenţă de la FMI, UE şi Banca Mondială.  Dobânzile cerute de investitori pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale italiene aproape s-au dublat în numai o lună.

Belgia, o altă problemă a datoriilor UE

Ziua următoare - miercuri - cei 27 de miniştri de Finanţe pregătesc, în cadrul EcoFIN, acordul pe temele menţionate, cu care vor intra şefii de stat şi de guvern în Consiliul European de iarnă, ce va avea loc pe 9 decembrie la Bruxelles. Politicienii belgieni au decis după aproape un an şi jumătate că ar putea forma un guvern şi au anunţat că au făcut un plan de buget. S-au decis sub ameninţarea amenzilor Comisiei Europene şi după retrogradarea ratingului de credit tocmai din cauza instabilităţii politice prelungite. Datoria ţării este şi ea mare, iar Eco FIN-ul va discuta ce măsuri îi vor fi aplicate Belgiei, care intră în procedura deficitului excesiv, au confirmat ieri reprezentanţii Comisiei Europene.

Băncile din Est

„Puterea Fondului european de stabilitate financiară va rămâne un element-cheie în discuţiile miniştrilor de Finanţe ai UE, la fel ca şi nervozitatea de pe pieţe", a declarat ieri Amedeu Altafaj, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui CE, Olli Rehn. EcoFIN-ul va discuta şi despre recapitalizarea băncilor, dar şi despre semnalele date de Europa de Est, inclusiv România, care a reclamat retragerea capitalurilor băncilor.

Scrisoare de la Samaras

Liderul opoziţiei de la Atena, Antonis Samaras, le-a trimis o scrisoare creditorilor Greciei - Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI - prin care îi asigură că partidul său sprijină planul de salvare anunţat de UE, dar în care cere şi „modificarea" anumitor condiţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite