Protestele din Bucureşti, dezbătute în plen la Strasbourg. Opoziţia s-a plâns că Băsescu e dictator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii şi liberalii europeni au susţinut în plen, la Strasbourg, că sunt îngrijoraţi de acţiunile nedemocratice ale puterii de la Bucureşti.

Socialiştii şi liberalii europeni pregătesc o rezoluţie pe tema Ungariei, în care ar fi menţionată şi România, şi care va fi depusă la viitorul plen al Parlamentului European,  a declarat, pentru „Adevărul Europa", liderul grupului eurodeputaţilor PSD, Cătălin Ivan. „Vom avea o audiere pe 30 ianuarie la care sunt invitaţi şi reprezentanţi ai Comisiei Europene", a mai spus Ivan. Rezoluţia, care are doar valoare politică şi reprezintă atitudini politice ale unor grupuri din Parlamentul European, va fi pregătită la nivelul formaţiunilor europene.

Urmăriţi cea de-a şasea zi de proteste din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Ce mai urmează?

De altfel, noul şef al socialiştilor europeni, austriacul Hannes Swoboda, ales marţi pe această poziţie după ce Martin Schulz a ajuns preşedinte al Parlamentului European, şi liderul liberalilor (ALDE), Guy Verhofstadt, au menţionat în discursurile lor de la Strasbourg situaţia din România legată de cea din Ungaria. „În Uniunea Europeană nu asistăm doar la o criză economică. Este şi o criză a valorilor. Vedeţi ce se întâmplă în Ungaria şi în România", a  spus Verhofstadt în declaraţiile legate de priorităţile preşedinţiei daneze a UE. El a mai spus că ţărilor cărora UE le cere austeritate şi reduceri de cheltuieli ar trebui să li se ofere şi varianta unor măsuri de creştere economică.

Swoboda: „excese autoritare"

La scurt timp după ce doar au menţionat în plen „situaţia din România", social-democraţii au venit cu o scrisoare de sprijin pentru opoziţia de la Bucureşti. www.adevarul.ro a transmis, in timp real protestele, din toate regiunile României 

Vreau să-mi exprim îngrijorarea cu privire la comportamentul din ce în ce mai nedemocratic al regimului politic de la Bucureşti. Preşedintele României a ocolit în mod repetat Parlamentul şi şi-a exercitat competenţele la limita Constituţiei", a mai spus Swoboda, într-o poziţie oficială a grupului social-democraţilor din PE. El a adăugat că susţine protestele ­populaţiei şi că ce se petrece la Bucureşti este reacţia populaţiei la „excese autoritare inacceptabile în Uniunea Europeană".

 „România nu este singura ţară în care vedem o tendinţă de slăbire a drepturilor democratice. Ultimele evoluţii în Ungaria şi Bulgaria arată accentuarea tendinţelor de dreapta populiste", a mai spus Swoboda.

Popoare lovite de „dictatură"

„Poliţia domină străzile, şi ceea ce se întâmplă acum, la Bucureşti, în România, şi în alte state membre trebuie să ne dea de gândit. Să ne uităm la ce se întâmplă în România. Costurile austerităţii se fac doar pe spatele celor săraci", a spus Hannes Swoboda, noul lider al social-democraţilor europeni. 

La scurt timp după intervenţiile celor doi, Cătălin Ivan a luat cuvântul în plen. „Trebuie să ne ocupăm şi de derapajele antidemocratice şi să fim atenţi să nu lovim şi mai tare în populaţia care este acum în stradă. Sunt drepturi călcate în picioare de Orban în Ungaria, de Băsescu în România şi de Borisov în Bulgaria", a spus Ivan. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite