UE salvează Grecia, Irlanda şi Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul European de Stabilitate Financiară le va oferi celor trei ţări credite cu dobânzi de 3,5%, arată o ciornă a concluziilor reuniunii liderilor zonei euro, desfăşurată ieri la Bruxelles. Fondul de salvare al eurozonei ar putea fi folosit pentru  recapitalizarea băncilor europene, în încercarea de a opri  extinderea crizei financiare.

Summitul zonei euro, întrunit de urgenţă la Bruxelles pentru a încerca salvarea statelor europene aflate în pragul falimentului şi, prin aceasta, moneda unică, pare să se fi încheiat cu rezultate pozitive. Potrivit unui draft al concluziilor şefilor de stat s-a convenit asupra următoarelor măsuri pentru salvarea Greciei:

1
Liderii europeni salută măsurile guvernului elen pentru stabilizarea finanţelor publice şi reforma economiei, precum şi noul pachet de măsuri recent adoptate de Parlamentul grec. Acestea sunt fără precedent, dar sunt eforturi necesare pentru a pune economia greacă pe o traiectorie sustenabilă.  

2 Liderii europeni sunt de acord să sprijine un nou program pentru Grecia şi să aloce o sumă suplimentară (neprecizată în acest moment, n.r.). Acest program va fi proiectat, în special prin dobânzi mai mici şi scadenţe extinse la credite, pentru a îmbunătăţi în mod decisiv sustenabilitatea datoriei şi capacitatea de refinanţare a  Greciei. Facem apel la FMI pentru a contribui la finanţarea noului program grec, în conformitate cu practicile curente.

3 Liderii europeni au decis să prelungească scadenţa împrumuturilor din Facilitatea de Urgenţă a UE pentru Grecia de la  nivelul maxim actual de 7,5 ani la cel puţin 15 ani. 

4 Liderii europeni fac apel la o strategie pentru creştere economică şi un plan de investiţii în Grecia. Fondurile structurale ar trebui să fie realocate pentru competitivitate. Statele membre şi Comisia vor oferi în mod excepţional asistenţă tehnică pentru a ajuta Grecia.

5 Grecia este într-o situaţie gravă, fără precedent, în zona euro. Acesta este motivul pentru care este nevoie de o soluţie excepţională. Sectorul financiar şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Grecia, voluntar, printr-o serie de opţiuni (răscumpărare de obligaţiuni şi rostogolirea datoriilor).

Reacţie pozitivă la burse

Pieţele internaţionale au înregistrat creşteri, imediat după apariţia informaţiilor despre pachetul de măsuri pentru salvarea Greciei adoptat în cadrul summitului extraordinar de joi, de la Bruxelles, a anunţat BBC.Bursa din Milano a crescut cu 4%, cea din Spania cu 3%. La deschiderea pieţei de capital din SUA s-au înregistrat de asemenea creşteri. În Germania, acţiunile Commerzbank au crescut cu aproape 9%, iar cele ale Deutsche Bank cu 3,6%.În Franţa, acţiunile Societe Generale şi Credit Agricole au câştigat 6%.Pe piaţa din Marea Britanie, acţiunile Barlays au crescut cu aproape 10%, în timp ce acţiunile Lloyds Banking Group şi Royal Bank of Scotland au crescut cu peste 7%.

Planuri pentru ceilalţi mari datornici

O ciornă a concluziilor summitului liderilor zonei euro, obţinută de Reuters înaintea încheierii reuniunii, arăta că liderii europeni iau în calcul expansiunea rolului Fondului de salvare al eurozonei (Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară), în valoare de 440 miliarde de euro, pentru a ajuta la recapitalizarea băncilor şi pentru a interveni pe piaţa obligaţiunilor în încercarea de a opri  extinderea crizei financiare.
Potrivit documentului, maturitatea împrumuturilor acordate de zona euro statelor asistate (Grecia, Irlanda şi Portugalia) va fi extinsă de la 7,5 ani la 15 ani iar rata dobânzii, care era între 4,5 şi 5,8% va fi redusă la numai 3,5 %.

Fondul european de salvare va putea împrumuta ţările aflate în dificultate, ca măsură de precauţie şi nu numai atunci când nu mai au acces la finanţarea pieţei şi va putea recapitaliza băncile prin împrumuturi acordate guvernelor.  Pe de altă parte, liderii europeni au căzut de acord să nu impună o nouă taxă băncilor, transmitea ieri Reuters, citând surse din UE. Aceeaşi declaraţie a fost făcută şi de ministrul olandez de Finanţe, Jan Kees de Jager.

Principala temă a întâlnirii de ieri a fost un nou pachet de ajutor pentru salvarea Greciei de la faliment, în valoare de 110 miliarde de euro, şi rolul investitorilor privaţi în restructurarea datoriei guvernului elen. Liderii politici caută soluţii pentru restabilirea încrederii în moneda unică după ce costurile de împrumut pentru Spania şi Italia au ajuns la cote nesustenabile, iar investitorii şi-au manifestat temerile că-şi vor recupera datoriile de la aceste state. 

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, au reuşit să ajungă miercuri la o poziţie comună privind criza euro. Potrivit unei declaraţii a Preşedinţiei franceze, acordul a venit miercuri seara, după şapte ore de discuţii, la Berlin. Şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a fost şi el prezent la întâlnire, iar planul a fost discutat telefonic şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

"Nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii, situaţia e foarte gravă. E nevoie de măsuri. Altfel, consecinţele negative vor fi simţite în toate colţurile Europei şi nu numai.''
Jose Manuel Barroso
preşedintele Comisiei Europene

SUA şi Marea Britanie se tem de contaminare

Guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a spus că situaţia eurozonei  implică riscuri grave şi imediate asupra sistemului financiar britanic. Preşedintele american, Barack Obama, i-a telefonat miercuri cancelarului german, Angela Merkel, pentru a accentua importanţa rezolvării crizei datoriilor zonei euro pentru a susţine revenirea economiei globale. Fondul Monetar Internaţional a cerut liderillor europeni să ia măsuri urgente, deoarece întârzierea lor ar fi „foarte costisitoare".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite