Licitaţiile pentru autostrăzile României criticate de Băsescu şi de Bruxelles: Comisia Europeană atenţionează Bucureştiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele drumarilor  se vor vedea de acum şi pe tronsonul Nădlac-Arad
Utilajele drumarilor se vor vedea de acum şi pe tronsonul Nădlac-Arad

Reprezentanţii Comisiei Europeane au declarat astăzi, pentru Adevărul Europa, că au atras atenţia autorităţilor de la Bucureşti în legătură cu dificultăţile înregistrate pe parcursul licitaţiilor pentru construcţia unor tronsoane importante (Nădlac - Arad şi Orăştie - Sibiu) de autostradă a căror finanţare a fost recent aprobată. Avertizările sunt transmise de Bruxelles într-o scrisoare transmisă pe 20 octombrie şi men

"Au apărut îngrijorări legate de calitatea rezultatelor competiţiei", a declarat, pentru Adevărul Europa, unul din purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene. Potrivit acestuia însă Comisia nu a condiţionat niciodată finanţarea proiectelor de faptul că unele proceduri ale licitaţiilor publice sunt contestate în instanţă, iar rezultatele sunt decise de sistemul judiciar.

Este vorba despre autostrăzi ale căror lucrări au fost recent anunţate de reprezentanţi ai Guvernului României. Pe 20 octombrie, premierul Emil Boc a fost la deschiderea şantierului Orăştie- Sibiu. Vezi aici detalii şi FOTO

Băsescu: Este vorba despre neîncrederea Bruxelles-ului

Şeful statului a declarat joi, la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, că a primit o scrisoare din partea Comisiei Europene prin care instituţia informează Bucureştiul că nu va mai finanţa din bani europeni un proiect privind constructia unui tronson de autostradă deoarece câştigătorul licitaţiei a fost desemnat de către o instanţă judecătorească, potrivit Mediafax.

Traian Băsescu a explicat faptul că proiectul în discuţie se referă la licitatia pentru un tronson de autostrada de pe coridorul paneuropean 4. Unul dintre cei care au pierdut licitaţia a contestat decizia comisiei de evaluare, având câştig de cauză în instanţă. Băsescu a adăugat că este vorba despre o a doua astfel de atenţionare din partea CE.

"Noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia a stabilit cine este câştigătorul", a citat Traian Băsescu mesajul primit de la Bruxelles adaugând că reacţia Comisiei este una de neîncredere faţă de modul în care se câştigă licitaţiile în instanţă, în pofida deciziilor luate de comisiile de specialişti.

BOAGIU: O veste extraordinară pentru România

La sfârşitul lunii septembrie, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat aprobarea finanţării nerambursabile, din fonduri europene, a construcţiei autostrăzilor Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, de către Comisia Europeană. Contribuţia din fonduri europene pentru cele două obiective este de 724 milioane euro pentru perioada 2011-2013.

"Aceste decizii ale Comisiei Europene constituie o veste extraordinară pentru România pentru că ne permit să începem decontarea din bani europeni nerambursabili a lucrărilor pentru construcţia autostrăzilor de pe Coridorul IV. Este o recunoaştere a eforturilor imense făcute la Ministerul Transporturilor în ultimul an de zile şi o confirmare a faptului că şi în administraţia românească se pot face proiecte mature prin care să fie absorbite fondurile europene alocate României', a declarat ministrul Anca Boagiu, citată de Agerpres.

Cât de importante sunt cele două proiecte

1. Proiectul 'Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad' : proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi (2x2) între oraşele Nădlac şi Arad, în lungime de 38,882 km, şi a unui drum de legătură între Nădlac şi DN7, în lungime de 5,911 km. Vezi cum s-au mutat regii asfaltului la licitaţii

Prin construcţia autostrăzii Nădlac-Arad se estimează o reducere cu 40% a numărului de accidente pentru traficul între Nădlac şi Arad, precum şi o reducere a timpului mediu de călătorie la 26 minute.

Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de 213,88 milioane euro, iar termenul de finalizare este 2013.

2. Proiectul 'Construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu': proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi (2x2) între oraşele Orăştie şi Sibiu, în lungime de 82,07 km. Vezi cine a participat la licitaţie 

Prin construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu se estimează reducerea cu 20% a numărului de accidente pentru traficul între Orăştie şi Sibiu, precum şi reducerea timpului mediu de călătorie la 56 de minute.

Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru acest obiectiv este de 510,15 milioane euro, iar termenul de finalizare este 2013.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite