Consiliul European / Băsescu: România este pregătită în cazul ieşirii Greciei din euro. Vom reduce daunele, dar ele vor exista

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după reuniunea liderilor UE de miercuri, că România este pregătită să reducă pagubele unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro. „România este pregătită să diminueze la maximum daunele, dar asta nu înseamnă că ele nu vor exista", a declarat Băsescu.

Președintele României a luat parte la discuțiile liderilor UE din cadrul summit-ului informal de ieri de la Bruxelles, reuniune care s-a încheiat, fără a se ajunge la rezultatul așteptat - stabilirea unei strategii comune de relansare economică - în jurul orei 2.00, ora României, a zilei de joi. 

Iată principalele declarații făcute de Traian Băsescu la Bruxelles:

"A fost o cină lungă. Două au fost subiectele, unul legat de Grecia şi al doilea legat de soluţiile de creştere economică. Nu există concluzii la acest Consiliu. În Iunie, Comisia europeană trebuie să prezinte soluţiile de creştere economică".

DESPRE REFORMELE STRUCTURALE
. Ce are de făcut România:

"Un alt element care trebuie să fie stabilit: reformele structurale care vizează, în opinia pe care am exprimat-o, piaţa muncii. Noi avem un nou cod al muncii care ajută"

Sistemele de educaţie şi sănătate trebuie să fie reformate, dinamice şi competitive. Nu avem încă noua lege a sănătăţii şi trebuie să o facem ca să generăm concurenţă în sistem şi implicarea sectorului privat şi bineînţeles, avem nevoie reforme structurale care să vizeze marile companii care sunt în procese fie de privatizare a managementului, altele de privatizare cu procente mai mari sau mai mici. Aceste reforme care să aducă resursă privată în companii fac parte din reformele structurale.

DESPRE MECANISME DE CREŞTERE ECONOMICĂ. Ce a cerut România în Consiliu

"Finanţările de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pe care le avem, dar nu le putem utiliza la capacitate pentru că aceste finanţări ne cresc deficitul bugetar. Sunt destule restricţii în folosirea acestor bani. Am cerut să se analizele posibilitatea ca pentru folosirea banilor de la BEI pentru investiţii ori să nu se calculeze la deficit, ori să fie relaxate ţintele. Banii nu se duc în consum ci contribuie la creştere", a spus Băsescu

FONDURI STRUCTURALE: România a cerut prelungirea perioadei de cheltuie a banilor în actuala perioadă de programare 2007 - 2013 din cauza capacităţii reduse de a utiliza fondurile europene

"Pentru a diminua riscul ca România să nu cheltuiască toată suma alocată pe fondurile structurale am propus Comisiei Europene şi Consiliului să extindem termenul de utilizare a banilor din actuala perioadă de programare (2007 - 2013) cu trei ani, până în 2016. Am diminua astfel considerabil riscul ca România să nu utilizeze toţi banii"

"O altă soluţie, transferul banilor de pe un program ( n.r. - de finanțare UE) pe altul. Am cerut flexibilizarea utilizării banilor de pe un program pe altul".

Bugetul viitor al UE. Ce a cerut Traian Băsescu:
"Să se aibă în vedere nevoia ca fondurile structurale să fie mărite pentru statele nou intrate în UE, în viitorul buget al UE, 2014-2020, pentru că numai aşa putem reduce decalajele de dezvoltare între statele nou intrate şi cele vechi".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite