Adevarul.ro

Când au trebuit să demonstreze hotărâre decizională şi solidaritate, la nivel comunitar, liderii Uniunii Europene s-au trezit contestaţi pe plan intern, uneori chiar din partea partenerilor de guvernare.

Pe bună dreptate se rostogoleşte ameninţătoare, întrebarea: ce s-a întâmplat cu acordul interguvernamental recent proiectat? Iar răspunsul care a frapat vine chiar din cele mai importante state ale zonei euro: „ordinea europeană" propusă în Bruxelles a întâlnit contestatari de luat în seamă chiar în „ordinea internă" în care funcţionează liderii statelor şi guvernelor.

S-a spus de atâtea ori că una dintre problemele grave ale Uniunii Europene este calitatea leadershipului european, aşa încât subiectul nu mai sensibilizează opinia publică. Atunci când cancelarul german, Angela Merkel, a menţionat că acordul interguvernamental, recent propus de liderii zonei euro, va fi o piesă importantă în evaluarea credibilităţii monedei euro a avut în vedere aşteptarea pieţelor, investitorilor şi cetăţenilor ca Eurogrupul şi Uniunea Europeană să întreprindă ceea ce era necesar în vederea ieşirii din criză şi repornirii economiilor. Se sublinia, astfel, că aranjamentul interguvernamental amintit avea menirea şi de a „repara" credibilitatea grav afectată a liderilor politici europeni.

Aranjamentul Eurogrupului

Eurogrupul avea obligaţia să găsească soluţii pentru însănătoşirea monedei euro, precum şi să propună aranjamente noi financiare care să întărească Uniunea Economică şi Monetară. Tratatul de la Lisabona a recunoscut legal structura Eurogrup, aşa că era cazul să se manifeste conform situaţiei şi obiectivelor zonei euro. Şi celelalte state din Uniune, dar chiar şi din Spaţiul Economic European, sunt interesate să vadă o rezolvare a problemelor care au zguduit euro, atât pentru efectele acestuia asupra Pieţei Interne cât şi pentru relaţia cu propriile monede naţionale. Iar după aproape doi ani de căutări şi inconsecvenţe, liderii zonei euro păreau că au conştientizat pericolul real al riscului nondeciziei şi inacţiunii.

De aceea, după o scurtă etapă de evaluare a conţinutului aranjamentului de la Bruxelles, pieţele au dat semne de speranţă. Însă numai pentru o perioadă foarte limitată, deoarece investitorii au sesizat noi ameninţări economice şi semnificative riscuri politice. Neînsoţind aranjamentul de uniune financiară şi cu o perspectivă economică de dezvoltare durabilă, în care pieţele să aibă spaţiul de operare continuă, investitorii au exprimat ezitări şi neîncredere, ceea ce a semnalat pericolul recesiunii chiar în zona euro.

În plus, discursurile despre o prelungită austeritate  i-au îngrijorat nu doar pe cetăţeni, ci şi pieţele au fost mai puţin interesate dacă nu se revenea economic. Astfel că, socoteala „de acasă" a liderilor europeni dă semne că nu se potriveşte, iarăşi şi iarăşi, cu cea din „piaţă".

Riscul politic

Pe bună dreptate se rostogoleşte ameninţătoare, întrebarea: ce s-a întâmplat cu acordul interguvernamental recent proiectat? Iar răspunsul care a frapat vine chiar din cele mai importante state ale zonei euro: „ordinea europeană" propusă în Bruxelles a întâlnit contestatari de luat în seamă chiar în „ordinea internă" în care funcţionează liderii statelor şi guvernelor. Căci de aproape un deceniu, liderii europeni au mimat comunitarismul şi au proclamat primordialitatea interguvernamentalismului în afacerile europene, în fapt practicând adesea variante mai mult sau mai puţin vizibile de protecţionisme şi populisme, ba chiar şi mai grav.

Iar acum, când au trebuit să demonstreze hotărâre, solidaritate şi soliditate decizională, la nivel european şi naţional, s-au trezit în faţa contestărilor interne, uneori chiar din partea partenerilor de guvernare. Ceea ce înseamnă că până şi în cele mai importante state membre ale Uniunii internalizarea aspiraţiilor, valorilor, obiectivelor europene a ajuns să fie doar bravadă propagandistică. Sau că liderii statelor membre una zic la Bruxelles şi alta practică în propriile ţări. Ori că statutul lor de decidenţi europeni nu mai are susţinere chiar în propria constituenţă.

Oricare dintre aceste constatări sau toate laolaltă, dar ar putea fi adăugate şi altele, vor înfăţişa, curând, nişte lideri politici europeni care, nerealizând  comunicare şi politici europene adevărate în ţările pe care le reprezintă, se vor simţi mai bine la reuniunile din Bruxelles (poate că vor să devină toţi preşedinţi ai Uniunii Europene!) decât în faţa celor care-i legitimează. Iar cetăţenii europeni şi pieţele nerăbdătoare vor putea spune, precum în momentele aranjamentelor europene post-napoleoniene: „Congresul/Consiliul dansează, dar nu înaintează".

Fapte şi nu doar vorbe!

Este absolut necesar ceea ce pretindea cancelarul german: credibilitate! Dar credibilitatea monedei euro, a zonei euro, a întregii Uniuni Europene nu a fost erodată doar de pieţe şi investitori, ci şi de înşişi liderii europeni. Poate că mai mult decât alte variabile societale, riscul politic generat chiar de conduita politicienilor europeni a contribuit la slăbirea Uniunii, a sădit sămânţa neîncrederii în liderii şi instituţiile de la Bruxelles, dar şi din capitatele statelor membre.

Astfel că, dacă intenţionează sincer să pună capăt actualei crize financiar-economice, ar trebui să-şi regândească ei înşişi poziţionarea în mediul social local şi european, să revalorizeze managerial şi politic interacţiunea cu cetăţenii europeni şi să demonstreze respect desăvârşit pentru aspiraţiile şi valorile europene. În fapte, nu doar în vorbe!

Căci riscul politic pe care-l întreţin, atât prin declaraţii electoralist-populiste şi contextualiste, cât şi prin decizii conjuncturale, fără a urmări o finalitate prin care interesul imediat şi, eventual, localizat să se întrepătrundă cu interesul dezvoltării sociale competitive şi de durată precum şi cu interesul european, duce la creşterea percepţiei insecurităţii individuale şi la costuri enorme pentru cetăţenii europeni. La acestea se adaugă un sporit sentiment de neîncredere în Uniunea Europeană. Ceea ce nu poate anunţa o perspectivă optimistă, cu toate aranjamentele şi acordurile interguvernamentale de la Bruxelles! Aşadar, treziţi-vă la realitate, stimabililor! 

Fost negociator-şef al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.