„Super Mario“, omul care are misiunea de a salva euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Draghi  (63 de ani) este  apreciat de mediul  de afaceri  din întreaga lume
Mario Draghi (63 de ani) este apreciat de mediul de afaceri din întreaga lume

Noul preşedinte al Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, are o sarcină foarte dificilă. Mario Draghi va deveni, din noiembrie, noul preşedinte al Băncii Europene, după ce a primit votul eurodeputaţilor şi avizul Consiliului European.

Draghi, singurul candidat pentru acest post, îl va înlocui pe francezul Jean-Claude Trichet, al cărui mandat la conducerea BCE expiră la 31 octombrie 2011.„Sunt deosebit de încântat că Parlamentul European l-a confirmat pe Mario Draghi ca viitorul preşedinte al Băncii Centrale Europene. În aceste vremuri economice dificile, este reconfortant să ştii că zona euro se va afla în mâini sigure şi aştept cu nerăbdare să lucrez cu dumnealui", a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Opusul lui Berlusconi

Politicos şi mai degrabă timid în public, Mario Draghi (63 de ani) este apreciat nu numai de economiştii şi mediul de afaceri din întreaga lume, dar şi de opinia publică italiană, atât datorită seriozităţii dovedite, cât şi imaginii sale de „persoană la locul ei". Întruchipează, de fapt, opusul prim-ministrului italian, Silvio Berlusconi, a cărui prestaţie stânjeneşte tot mai mulţi italieni, dar şi mare parte din „partenerii" europeni.

Miniştrii de finanţe din întreaga Uniune, precum Luc Frieden din Luxemburg, îl descriu ca fiind „serios, inteligent şi impunător". „Era cel mai bun om pe care Europa îl putea oferi", comentează „Financial Times". Singurul  „păcat", respins însă de susţinătorii săi: experienţa de la Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de pe Wall Street, considerată drept unul dintre principalii vinovaţi ai crizei financiare din ultimii ani.

Presa italiană remarcă totodată că Draghi merge pe jos la serviciu, nu are escortă, este tăcut şi extrem de rezervat. Nu se laudă, nu vorbeşte cu presa despre viaţa sa privată şi nu participă la petreceri luxoase. Pentru opinia publică, Draghi este o persoană normală, care culege roadele muncii de o viaţă. Mai mult, are o familie „de invidiat" pentru mulţi politicieni de la Roma: căsătorit de o viaţă cu Serena (descendenta unei familii nobile din Padova, legată de Bianca Cappello, soţia lui Francesco de Medici, Granduca di Toscana), are doi fii care i-au urmat exemplul şi au studiat „în jurul lumii", iar când are timp liber, se plimbă cu soţia în parc.

„Super Mario", globetrotter

În birourile centrale ale băncilor din Londra - unde Draghi a lucrat câţiva ani ca şef al Băncii de Investiţii Goldman Sachs - era cunoscut ca „Super Mario". Şi pe bună dreptate: noul guvernator BCE a reuşit mereu să ducă la bun sfârşit toate proiectele, rămânand mereu cu „picioarele pe pământ". Aventura sa a început la Roma, oraşul natal, unde Draghi şi-a început studiile la Universitatea La Sapienza. După licenţă, a urmat calea Americii pentru a-şi obţine doctoratul la Institutul Tehnic din Massachusetts (MIT), universitatea la care a colaborat de altfel cu economişti de faimă mondială, ca Robert Merton Solow (cîştigător al Premiului Nobel în Economie în 1987 pentru contribuţiile sale la teoria creşterii economice).

După obţinerea doctoratului, Draghi a lucrat ani buni la Banca Mondială, din Washington, ajungând până la nivelul de director executiv, iar în 1990 s-a întors în Italia pe o poziţie la nivel înalt în Ministerul de Finanţe, unde a realizat privatizarea suferindelor companii naţionale şi a reformat bugetul de stat puternic îndatorat, condiţie esenţială pentru aderarea Italiei la zona euro în 1999. După doi ani, în 2001 (anul în care Berlusconi a revenit la putere), Draghi a părăsit însă Roma, acceptând o ofertă la sediul din Londra al Goldman Sachs, iar când Banca Italiei ameninţa să se scufunde, la sfârşitul anului 2005, Guvernul italian l-a chemat din nou acasă pentru a pune ordine în conturi.

"În aceste vremuri economice dificile, este reconfortant să ştii că zona euro se va afla în mâini sigure.''
Jerzy Buzek preşedintele Parlamentului European

Susţinere esenţială de la Sarkozy şi Merkel

Mario Draghi (dreapta) va prelua şefia Bămcii Europene, în noiembrie, de la Jean-Claude Trichet  Foto: REUTERS

Acordul asupra noului preşedinte al BCE a fost obţinut în urma unui compromis în Consiliul European. Franţa a fost mulţumită că i s-au respectat condiţiile, şi anume al doilea italian din bordul executiv al Băncii să fie înlocuit cu un francez. Astfel, Lorenzo Bini Smaghi, membru al bordului executiv al BCE, va trebui să-şi părăsească postul până în noiembrie 2011. Draghi îşi asigurase, însă, din timp, sprijinul crucial al Franţei şi al Germaniei.

Nicholas Sarkozy a declarat că-l va susţine pe Draghi încă din aprilie (2011), în timpul unei întâlniri cu premierul italian Silvio Berlusconi. „Îl vom sprijini nu pentru că este italian, ci pentru că este un om de calitate. Şi ar fi un semnal bun pentru Italia, care ar putea să aibă îndoieli în legătură cu rolul şi poziţia sa în structura Europei", a spus Sarkozy.

Germania a semnalat şi ea, în mai (2011) că sprijină candidatura lui Draghi la postul de preşedinte al BCE. Angela Merkel, cel mai important pion de pe scena ţărilor din zona euro, a spus că Draghi este „o persoană cu experienţă".„Îl cunosc pe Mario Draghi. Este foarte interesant şi are multă experienţă. Gândeşte pe aceeaşi linie cu politica noastră economică solidă, şi cultura stabilităţii. Germania ar putea să-i susţină candidatura la postul de preşedinte al BCE", declara Merkel.

Misiune imposibilă?

De data aceasta, sarcina sa va fi însă mult mai complexă. Noul „Domn Euro" va fi responsabil pentru stabilizarea monedei pe vechiul continent şi va avea sarcina să ia la bani mărunţi noii candidaţi pentru spaţiul Euro, începând cu România. Ironia sorţii, salvarea monedei unice a fost încrediţată unei persoane care provine dintr-o ţară profund îndatorată, considerată ultimul front pe care se va da lupta pentru supravieţuirea euro - datoria Guvernului de la Roma se ridică la peste 1.500 de miliarde de euro, aproximativ 120% din PIB, mai mare decât orice alt stat cu probleme din UE.

Mario Draghi (dreapta) va prelua şefia Bămcii Europene,  în noiembrie, de la Jean-Claude Trichet
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite