Subiectele fierbinţi ale săptămânii de la Strasbourg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European se reuneşte la Strasbourg săptămâna aceasta şi discută despre energia nucleară, votează strategia pentru romi, bugetul instituţiei pe 2012, lupta împtriva fraudei în UE.

Energia nucleară în Europa. Simulările de criză, așa-numitele "stress tests" privind reactoarele nucleare și criteriile necesare pentru asigurarea celor mai înalte standarde de siguranță vor fi subiectele dezbaterii de miercuri din Parlament, împreună cu reprezentanți ai Consiliului și Comisiei. Rezoluția PE va fi adoptată joi, 7 aprilie

Strategia UE pentru romi. Membrii PE vor dezbate marţi măsurile pentru o integrare mai eficientă a populației rome, la scurt timp după ce Comisia Europeană va adopta strategia. Introducerea standardelor UE obligatorii pentru asigurarea accesului la locuri de muncă, educație, locuințe și asistență medicală este principala prioritate a Parlamentului.

Bugetul Parlamentului pe 2012 va scădea. Bugetul Parlamentului pentru 2012 va crește mai puțin decât rata inflației. Deputații europeni vor adopta miercuri un buget în valoare de 1.725 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 2.3% în 2012, cifră situată mult sub rata inflației a statelor membre, de 2.8%.

Nemulţumiri legate de lupta anti-fraudă.
Deputații din Comisia pentru control bugetar s-au arătat nemulțumiți de lipsa informațiilor în ceea ce privește iregularitățile de raportare și fraudă în anumite state membre, în cadrul raportului anual al Comisiei referitor la "protecția intereselor financiare ale UE - lupta împotriva fraudei" în 2009. Parlamentul va dezbate acest subiect marți, 5 aprilie.

Bani pentru inundațiile din Europa de Est. Mobilizarea a peste 180 de milioane de euro din Fondul UE de solidaritate pentru inundațiile din 2010 din Polonia, Slovacia, Republica Cehă , Ungaria, Croația și România va fi discutată miercuri, 6 aprilie. Finanțarea a fost aprobată la 31 martie de către Comisia pentru buget, în ciuda rezervelor exprimate de către deputați cu privire la metoda de finanțare aleasă de Consiliu.

Rapoarte de ţară pentru Islanda şi Macedonia. Membrii PE votează miercuri asupra progreselor pentru aderarea la UE ale Islandei și ale fostei Republici Iugoslave a Macedoniei. Deputații europeni solicită începerea negocierilor de aderare cu fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și salută posibilitatea aderării Islandei - în cazul găsirii unei soluții cu privire la vânarea balenelor și la protecționismul în domeniul piscicol.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite