„Starea Uniunii“, coşmarul lui Barroso

Şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a vorbit despre starea Uniunii Europene

Şeful Comisiei Europene a fost nevoit să admită că Uniunea este într-o criză financiară, economică, socială, dar mai ales într-o criză de încredere şi într-o criză a leadershipului politic european.

Abia în ultimele luni, José Manuel Barroso s-a încumetat să admonesteze state membre care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate chiar în reuniunile interguvernamentale. Şi abia acum el rosteşte răspicat că trebuie atins obiectivul Maastricht, adică uniunea monetară şi economică. În „Mesajul" despre starea Uniunii Europene, adresat Parlamentului European de către preşedintele Comisiei Europene, la mijlocul săptămânii trecute, şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso a avut o remarcă despre anul 2014, când se termină mandatul prezentei Comisii.

Demnitarul comunitar a descoperit că în acel an se va împlini un veac de la declanşarea Primului Război Mondial, cauzată de lupta pentru putere în sistemul internaţional de atunci. Să recunoaştem, paralela istorică nu este întâmplătoare şi ne imaginăm că ea este ca un coşmar şi pentru alţi responsabili ai Uniunii Europene, o organizaţie regională care şi-a făcut o emblemă din asigurarea păcii şi prosperităţii cetăţenilor ei.

CRIZA LEADERSHIPULUI  POLITIC

Cu toate apelurile lansate în ultimul an, şeful Comisiei Europene a fost nevoit să vină iar în faţa Parlamentului European pentru a recunoaşte că Uniunea este într-o criză financiară, economică, socială, dar mai ales o criză de încredere şi o criză a leadershipului politic european.
Sunt convins că dl. Barroso nu a vorbit cu plăcere despre criza de viziune politică, dar experienţele avute cu liderii statelor membre şi chiar ai instituţiilor europene, după 2009, l-au convins că parohialismele guvernamentale sunt o frână a integrării şi un ferment al fragmentării.

Numai în ultimele luni însă a atras atenţia public despre atitudinea unor state membre care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate chiar în reuniunile interguvernamentale. Abia acum el rosteşte răspicat că trebuie să atingem obiectivul Maastricht, adică uniunea monetară şi economică a UE. Doar în această etapă, după aproapre şapte ani în fruntea Comisiei Europene, a fost dispus a spune deschis că a fost o iluzie să gândim că puteam avea o monedă comună şi o piaţă unică prin abordări naţionale ale politicilor economice şi bugetare şi printr-o abordare interguvernamentală.

INDEPENDENŢA AUTORITĂŢII COMISIEI

Domnul Barroso consideră acum că, pentru a avea credibilitate, Uniunea Europeană are nevoie de o abordare comunitară, este „necesară mai mult ca oricând independenţa autorităţii Comisiei". Dar oare nu era nevoie de această „independenţă" şi înainte? Ori s-a constatat cum Comisia a pierdut controlul Serviciului de Acţiune Externă şi este pe cale a se îndepărta şi de „guvernarea economică a Uniunii", fiind pusă în situaţia de a-şi ­restrânge tot mai mult aria de activitate?

Este bine că s-a îndreptat către Parlamentul European, cealaltă instituţie comunitară de la care îşi revendică şi legitimitatea, dar să nu uităm că dl. Barroso a privit cu seninătate la oprirea proiectului Tratatului Constituţional, produs al Convenţiei privind Viitorul Europei (2003-2004), în care au fost incluşi şi reprezentanţi ai societăţii civile europene, nu doar ai guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi care au promovat „mai multă Europă", adică o intensificare a integrării europene.

Atunci, la începutul primului său mandat în fruntea Comisiei Europene, şi în timpul când deschidea uşile şefilor de state şi de guverne pentru a fi acceptat pentru un al doilea mandat ca preşedinte al Comisiei, dl. Barroso pleda pentru „eficientizarea" instituţiilor Uniunii şi mai puţin pentru comunizarea lor.

Poate de aceea pledoaria sa actuală în favoarea metodei comunitare va fi trecută cu vederea, deşi ar merita nu doar să fie consemnată, ci preluată în demersul revizuirii Tratatului de la Lisabona, de care a ţinut atât de mult să-şi lege numele. Căci, ­într-adevăr, nu e suficientă doar „eficientizarea", ci, aşa cum recunoaşte azi şi dl. Barroso, se impune o renovare din temelii a Uniunii Europene. În „Mesajul" de anul trecut, dl. Barroso a oferit  o „listă de cumpărături" pentru captarea voinţei grupurilor politice din Parlamentul European.

CE FEL DE EUROPĂ POST CRIZĂ?

Acum, „Mesajul" său repetă ceea ce a propus Comisia în ultima vreme, dar se  regăseşte pe lista neîmplinirilor, fără a se explica de ce şi care ar fi soluţiile pentru implementarea angajamentelor asumate de liderii statelor membre chiar în Consiliile Europene. Poate de aceea, Guy Verhofstadt a solicitat Comisiei să propună, în Consiliul European din 17 octombrie, o „strategie de ieşire din criza globală", întrucât nu ne aflăm la finalul crizei, ci doar la mijlocul ei. ­Altfel spus, a se trece de la vorbe la acţiune!

Cetăţenii se întreabă tot mai insistent: dacă Uniunea Europeană va reuşi să iasă din criză, ce fel de Uniune va fi? Schimbarea Tratatului ar trebui să răspundă şi la această întrebare, nu doar să doteze instituţiile europene cu noi mecanisme şi instrumente care să-i sporească puterea de intervenţie în situaţii de criză. Dacă la aşa ceva s-a referit dl. Barroso, când a vorbit de „renovarea Europei noastre", atunci s-ar putea ca cetăţenii europeni să revină la „sentimente europene" şi să-şi dorească „identitatea europeană".

Deocamdată, cetăţenii Uniunii constată că unele state membre sunt mai dispuse a îngrădi până şi drepturile cetăţeneşti (a se vedea cazul Schengen), în loc să deschidă noi oportunităţi, inclusiv pentru libera circulaţie, pentru a studia sau a munci dincolo de hotarele propriei ţări. Am tot auzit că sistemul internaţional contemporan este în transformare, iar Uniunea Europeană ar trebui să se adapteze noilor trasee ale schimbării. Dar nu oricum! Iar aici sunt de acord cu preşedintele Barroso: „Să nu fim naivi, lumea e în transformare şi e nevoie să creăm mijloace de influenţare a viitoarei lumi".

Altfel, coşmarul dlui Barroso va fi şi mai mare, va trece din planul istoriei în cel al viitorului! Însă coşmarul său, recent împărtăşit de „Mesajul" pe care l-a prezentat Parlamentului European, este şi va fi şi coşmarul nostru, dacă nu vor fi găsite rapid răspunsurile adecvate, atât de mult aşteptate de la liderii politici europeni.

Fost negociator-şef al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.