EUROŞPAGA din PE: Anchetele în cazurile euroaleşilor prinşi de "lobbişti" bat pasul pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Severin, izolat în Parlamentul European
Adrian Severin, izolat în Parlamentul European

La un an de la cel mai mare scandal de corupţie din ultimii ani din Parlamentul European (PE) „Mită contra legi" - în care a fost implicat europarlamentarul român Adrian Severin, nu s-a ajuns la un verdict.

Trei europarlamentari au fost filmaţi de jurnalişti de investigaţie britanici de la „The Sunday Times" care s-au dat drept lobby-işti, în timp ce acceptau sume de zeci mii de euro ca să schimbe legi europene. Doi dintre europarlamentarii implicaţi în scandal, austriacul Ernst Strasser şi slovenul Zoran Thaler au demisionat imediat din Parlamentul European şi au renunţat imediat după investigaţia jurnaliştilor englezi la toate funcţiile şi privilegiile pe care le aveau în posturile de la Bruxelles.

Euroalesul Adrian Severin însă rezistă. A refuzat să demisioneze din PE, dar a fost izolat politic. El lucrează în continuare la Bruxelles, pe aceleaşi salariu, cu aceleaşi diurne, cu aceleaşi beneficii.

PE vrea să ştie dacă îi mai ţine biroul sigilat

Oficiul European de Luptă Antifraudă a precizat, pentru „Adevărul Europa", că rezultatele investigaţiilor făcute la Bruxelles în cazul lui Severin au fost trimise la DNA Bucureşti şi că depinde doar de autorităţile române să ajungă la un verdict. Din iulie 2011, când procurorii anticorupţie au anunţat punerea sub acuzare a lui Severin pentru luare de mită şi trafic de influenţă, anchetatorii nu au ajuns la nicio concluzie. „Parlamentul European nu are nicio putere de a investiga. Orice acţiune juridică în privinţa domnului Adrian Severin depinde acum de autorităţile din România.

Ele au fost rugate să informeze PE în legătură cu orice schimbare sau evoluţie legată de această anchetă", a declarat pentru „Adevărul" Marjory van den Broeke, purtător de cuvânt al PE. Parlamentul European a mai cerut DNA să precizeze dacă fostul birou al lui Adrian Severin mai trebuie să rămână sigilat pentru investigaţii
viitoare.

De la Bucureşti, DNA a solicitat, în luna ianuarie, o serie de documente referitoare la activitatea lui Adrian Severin, dar încă nu a primit niciun răspuns, după cum ne-a informat biroul de presă al DNA.  Severin e în continuare supărat. „Pentru modul în care PE a acţionat am sesizat Ombudsmanul European. Nu am primit nimic din partea autorităţilor române", a preciat Severin pentru „Adevărul Europa". (Ovidiu Nahoi)

Slovenul se luptă pe facebook

Fost eurodeputat sloven, Zoran Thaler relatează ori de câte ori are ocazia pe contul său de Facebook cum a fost victima intreseselor imperiului de presă deţinut de Rupert Murdoch. A mai dat interviuri în presa de la Ljubljana în care promitea că ancheta Oficiului European de Luptă Antifraudă îl va găsi nevinovat. A folosit scandalul „News of the World" în care a fost implicată compania News Corporation deţinută de magnatul Rupert Murdoch. News Corporation are acţiuni la „The Times", „The Sun", „Sunday Times", „The Wall Street Journal", „New York Times", Fox TV, National Geographic şi altele. 

Austriacul are mari probleme

Autorităţile austriece nu au lăsat însă neverificate „obiceiurile" şi averea fostului eurodeputat Ernst Strasser, care a fost şi ministru de Interne în cabinetul de la Viena între 2000 şi 2004.  Pe 9 noiembrie anul trecut, procurorii austrieci au anunţat că Strasser este cercetat nu doar pentru corupţie, ci şi pentru spălare de bani. Aşa rezultă din analiza situaţiei conturilor acestuia deschise la mai multe bănci austriece.

Săptămâna trecută, Ernst Strasser a fost audiat de o comisie de anchetă a Parlamentului austriac în legătură cu suma de 100.000 de euro pe care a primit-o în cadrul unui proiect de promovare a imaginii Bulgariei în UE finanţat din bani publici, câştigat de o firmă de lobby austriacă, dar care în Bulgaria era reprezentată de prietenele unor importanţi membri ai cabinetului de
la Sofia.

Agenţia Hochegger PR a fost angajată în 2008 de către Cabinetul premierului Serghei Stanişev pentru a organiza o campanie de promovare de un an pentru a promova imaginea Bulgariei în UE. Valoarea achiziţiilor publice din proiect a fost de aproximativ un milion de euro. Despre Ernst Strasser, fost ministru de Interne al Austriei, se spune că ar fi beneficiat de o sumă de 100.000 de euro fără documente care să indice contribuţia sa la proiect în schimbul banilor, scrie Novinite.com. Săptămâna trecută, o comisie de anchetă a Parlamentului austriac l-a întrebat pe Ernst Strasser despre suma de 100.000 de euro, iar acesta a recunoscut doar că a luat cina cu fostul premier Stanişev, dar că nu a acordat consultanţă reprezentanţilor Ministerului de Interne bulgar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite