Sarkozy şi Berlusconi cer suspendarea liberei circulaţii în Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia şi Franţa cer controale la graniţele interne ale UE după nemulţumirile exprimate regulat de cele două ţări legate de valurile de imigranţi nord africani cu care se confruntă după revoluţiile din Nordul Africii. Preşedinţii Berlusconi şi Sarkozy au trimis o scrisoare comună către preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso.

Preşedintele Nicholas Sarkozy se află la Roma în cadrul unei serii de vizite regulate între liderii celor două state. Ministrul Italian de externe Franco Frattini susţine, potrivit Euractiv, că nu se pune problema încălcării dreptului la liberă circulaţie în UE, dar că este nevoie de "toate tratatele devin, inevitabil, vechi", a spus Frattini cotidianului Il Sole 24 Ore Sunday .

Cer clauză de suspendare din Schengen

Presa franceză a citat mai mulţi oficiali din Paris care au apreciat că spaţiul Schengen se confruntă cu dificultăţi atât de serioase încât s-ar putea merge până la introducerea uner clauze de suspendare din Schengen a unor ţări care se confruntă cu valuri de imigranţi sau cu probleme deosebite
Scrisoarea cere UE să facă mai mult pentru a limita migraţia ilegale din Africa de Nord, făcând apel la solidaritate în interiorul Uniunii, inclusiv împărţirea sarcinilor pentru găzduirea imigranţilor şi întărirea  controalelor la frontierele externe ale Schengen.

Decret în Italia, restricţii din Franţa

Doar anul acesta aproximativ 25.000 de imigranţi, majoritatea din fostele colonii franceze au ajuns în sudul Italiei. Odată ajunşi în interiorul UE ei se pot ajunge în oricare din ţările europene.

Italia s-a plâns că UE a lăsat-o să se descurce singură cu problemele legate de imigranţi. Franţa la rândul ei a acuzat la Roma că încearcă să scape de responsabilitate permiţându-le imigranţilor ilegali să traziteze liberi graniţele UE, mai notează Euractiv.

Guvernul italian a adoptat, pe 7 aprilie, un decret care permite imigranţilor din Tunisia să circule liber în spaţiul Schengen pentru o perioadă de trei luni, în timp ce Franţa, supărată, a averizat că ar putea re-introduce controale la frontieră.

Comisarul UE pentru afaceri interne Cecilia Malmström a spus că, pentru a folosi clauze extraordinare, Franţa trebuie să evoce o ameninţare gravă pentru ordinea publică. "Dar nu este cazul", a spus ea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite