România nu poate adera fără Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Bulgaria fac parte din „acelaşi pachet“ al extinderii spaţiului Schengen, crede şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi . Ministrul este optimist. O decizie favorabilă ar putea fi obţinută dacă vor avea loc „discuţii bilaterale cu ţările care şi-au exprimat rezerve“, spune oficialul român.

VIDEO Jerzy Buzek: „Sunt prea mulţi nervi în cazul Schengen“

Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen în 2011 rămâne o prioritate a Preşedinţiei ungare a UE, iar în prezent Consiliul Uniunii Europene aşteaptă avizul Parlamentului European pe această temă. Declaraţia a fost făcută, la Bruxelles, a declarat ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, la finalul reuniunilor Consiliilor Afaceri Generale (CAG) şi de Afaceri Externe (CAE). Potrivit acestuia, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European urmează să elaboreze un raport pe marginea acestei evaluări, (care va fi adoptat în reuniunea de joi, 3 februarie, n.r.), iar ulterior raportul va fi adoptat în sesiunea plenară a forului legislativ de la S­trasbourg, din 14-17 februarie.

„Viitoarea reuniune a Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne (JAI), prevăzută pentru 24 februarie, şi discuţiile privind extinderea Schengen trebuie bine pregătite. Aşteptăm cu încredere avizul Comisiei LIBE din cadrul Parlamentului European, ca şi votul din plen, care ar putea avea loc până la sfârşitul lunii februarie", spune ministrul român. El a subliniat că România nu poate adera fără Bulgaria, pentru că cele două ţări fac parte din „acelaşi pachet" al extinderii, iar pentru o decizie favorabilă sunt importante „şi discuţiile bilaterale cu ţările care şi-au exprimat rezerve". Şeful diplomaţiei române a evitat să spună dacă în afara Franţei şi Germaniei mai există şi alte ţări care au „rezerve" în privinţa aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Strategia Dunării, până în iulie

O altă temă a discuţiilor în reuniunea CAGRE a fost pregătirea Consiliului European din 4 februarie 2011, care are ca teme energia şi inovarea. La capitolul energie, Baconschi spune că Preşedinţia ungară a atras atenţia asupra necesităţii stabilirii unor componente clare ale unei politici energetice europene, cu accent pe interconectarea reţelelor energetice în Europa, intracomunitar şi cu ţările nemembre ale UE, cum ar fi cele din zona balcanică.

Referitor la programul Preşedinţiei ungare şi foile de parcurs aferente, Baconschi a spus că Budapesta doreşte ca UE să adopte, până în iulie, strategia europeană pentru Dunăre şi cea privind rromii. Legat de ultima, şeful diplomaţiei spune că Preşedinţia ungară pune mult accent pe „responsabilitatea naţională a statelor UE", nu doar pe liniile directoare stabilite la nivel european. În ceea ce priveşte strategia Dunării, Baconschi a explicat că „nu este vorba doar de circa 100 de miliarde de euro ce vor fi alocate pentru proiecte, ci ne referim la un program şi un concept nou, în care vor colabora ţări membre ale Uniunii, dar şi din afara UE". Potrivit acestuia, România se va implica în proiectele de pe domenii precum navigaţia pe apele interioare ale UE, managementul dezastrelor naturale, turism şi cultură. Referitor la mişcările de protest din Egipt şi  Tunisia, ministrul român spune că este necesară o poziţie comună a statelor UE şi un plan de acţiune european în colaborare cu SUA şi vecinii statelor cuprinse de proteste. „Avem nevoie de o evaluare la faţa locului pentru a vedea riscul de instabilitate în zonă şi pentru a putea avea apoi un plan de acţiune UE - Tunisia şi UE - Egipt. Trebuie să lucrăm cu SUA şi vecinii acestor ţări, pentru că riscul unei contagiuni în zonă este foarte mare", a mai spus Baconschi.

"Aşteptăm cu încredere avizul Comisiei LIBE din cadrul Parlamentului European, ca şi votul din plen."
Teodor Baconschi ministrul de Externe român

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite