NU României şi Bulgariei în Schengen: Danemarca ar trebui să ceară amânarea aderării celor două ţări, spun euroaleşii danezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentari danezi din toate grupurile politice au transmis guvernului lor că ar trebui să se alieze Franţei şi Germaniei pentru a "preveni" intrarea "prea timpurie" a ţării României şi Bulgariei în Schengen.

Ei au trimis o scrisoarea în acest sens premierului Danemarcei, relatează Focus News.

Bulgaria şi România ar trebui să nu intre în Schengen înainte de a-şi rezolva problemele legate de corupţie, susţin deputaţii danezi. În scrisoarea transmisă Guvernului lor ei fac referire la data posibilă de aderare a celor două ţări menţionată de preşedinţia maghiară a UE: 1 octombrie 2011. Şi atunci ar fi prea devreme, susţin politicienii danezi.

Ei mai cer ca Uniunea Europeană să evite fixarea unei date explicite pentru aderarea celor două ţări.

Scrisoarea adresată Guvernului danez este semnată de europarlamentarii Bendt Bendtsen (PPE), Christel Schaldemose (Grupul socialiştilor), Emilie Turunen (Grupul verzilor) şi Jens Rohde (Grupul liberalilor).

Danemarca are 13 reprezentanţi în Parlamentul European care se pregăteşte, pe 4 iunie, să dea un vot pentru aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen. Franţa şi Germania au exprimat cele mai mari rezerve legate de aderarea României şi Bulgariei. Lideri din Olanda şi Finlanda au transmis mesaje similare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite